A ajuns să iubească din nou Lorena Balaci? Cum este viața ei amoroasă în prezent, dar și ce spune despre cel mai greu moment de până acum. „Dacă asta se numește fericire, atunci da, sunt fericită.”

A ajuns să iubească din nou Lorena Balaci? Cum este viața ei amoroasă în prezent, dar și ce spune despre cel mai greu moment de până acum. „Dacă asta se numește fericire, atunci da, sunt fericită.”
A ajuns să iubească din nou Lorena Balaci? Cum este viața ei amoroasă în prezent, dar și ce spune despre cel mai greu moment de până acum. „Dacă asta se numește fericire, atunci da, sunt fericită.”

Lorena Balaci a vorbit despre cel mai greu moment din viața ei, dar și cum arată viața ei amoroasă în prezent alături de Mădălin Ciucă.

Lorena Balaci, una dintre fiicele fostului mare fotbalist de legendă, Ilie Balaci, a fost căsătorită timp de 17 ani cu fostul fotbalist Eugen Trică, iar aceasta a ajuns în pragul divorțului. A avut de fiecare dată puterea și curajul să o ia de la capăt, iar în cadrul podcastului realizat de ProSport, aceasta a vorbit despre împlinirea din acest moment, despre cum arată viața de zi cu zi, dar și dacă a ajuns să iubească din nou.

„Nu vreau să vorbesc foarte multe pentru că în general nu prea am vorbit despre viața mea personală, dar la un moment dat, am fost nevoită, evident. Fericirea asta e un termen abstract. Ce pot să spun este că sunt împlinită. Sunt împlinită ca femeie, sunt ok, sunt mulțumită cu viața mea. Probabil că după acest timp, e o perioadă lungă de când m-am despărțit de fostul meu soț și nu am avut ieșiri publice cu alți bărbați, pur și simplu s-a întâmplat, nu știm nici noi cum, dar dacă asta se numește fericire, atunci da, sunt

fericită. Sunt foarte împlinită cu viața mea, sunt așezată. Probabil că ar fi fost un pic cam greu să fie dinafara fenomenului, pentru că eu, spre exemplu, îmi petrec din 24 de ore, aproximativ 10 ore aici. Eu nu ies în oraș, nu am o viață socială de niciun fel. Nu că nu am prieteni, am prieteni, dar când plec de la birou, mă duc să mă relaxez. Cea mai bună relaxare pentru mine e acasă, așa că era puțin probabil să fie dintr-o altă zonă.
Nesocializând și neieșind în oraș, era cam greu. Evident. (Nr. Că se gândește la o altă căsnicie.) Eu am recunoscut vârsta și sunt mândră de ea. Sunt oameni care n-au avut privilegiul să ajungă la vârsta asta. Suntem doi oameni maturi, doi oameni care venim cu niște experiențe în spate, iar probabil când se va întâmpla lucrul acesta, va veni ca o confirmare la niște lucruri, dar în acel act nu se reflectă nimic.”
, a povestit Lorena Balaci.

Care a fost cel mai greu moment pentru Lorena Balaci?

Citește și: Prin ce momente grele a trecut Lorena Balaci, în urmă cu 3 ani de zile, cu fiul său cel mare? "Nu există un diagnostic clar, pe de altă parte, sunt tot felul de speculații!"

Lorena Balaci

Citește și: Lorena Balaci, devastată de durere! Ce a făcut imediat după moartea lui Ilie Balaci

Lorena Balaci a vorbit, în cadrul aceluiași podcast, și despre cel mai greu moment din viața ei, diagnosticul copilului său, care a trecut prin multe momente dificile și ore de comă fără nicio cauză evidentă pentru început, însă a avut de fiecare dată încredere în Dumnezeu. 

Citește și: Iosif are o ieșire nervoasă de față cu toată lumea: „Dar ce sunt aici? Maimuțoi?”. Tânărul nu mai suportă situația dintre el și Lucia- kanald.ro

Citește și: Cum se calculează în 2026 impozitul pentru casă?- stirilekanald.ro

„O grămadă de săptămâni de recuperare. Acela a fost cel mai dificil moment din viața mea.

Pentru că indiferent de ce nume aveam, câți bani aveam, mă simțeam neputincioasă, legată de mâini și de picioare. Întotdeauna am fost un om care, în primul rând, s-a bazat pe Dumnezeu, am știut că nu o să mă lase și știam cumva că trebuie să trec prin lucrul acela.”, a mai povestit Lorena Balaci.  

Lorena Balaci
Lorena Balaci[Sursa foto: Facebook]



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

”Medicii erau neputincioși.” Lorena Balaci a făcut destăinuiri despre cea mai grea perioadă din viața sa. Fiul său, Hristu Trică, a stat în comă timp de 5 săptămâni

Despărțirea este oficială, la Casa Regală! Nu s-a mai putut face nimic pentru a salva relația dintre cei doi

EXCLUSIV | O româncă celebră, legătură periculoasă cu Jeffrey Epstein! În 2003, pedofilul american i-a plătit mamei ei o călătorie de peste o mie de dolari

CE SE ÎNTÂMPLĂ în viața Veronicăi? Câștigătoarea sezonului 4 "Casa Iubirii" abia a putut să doarmă și a făcut un apel către susținători. MESAJUL transmis la 5 dimineața: "Nu se mai poate. Am înțeles că..."

Elwira Petre, într-o formă de zile mari. Cum reușește să se mențină și ce recomandări a făcut: „În sufletul meu chiar mă simt adesea ca la 18 ani.”

UPDATE Codurile galben și portocaliu de viscol și ninsori, extinse. Stratul de zăpadă ajunge până la 50 cm

VIDEO Român arestat în Italia după ce a încercat să răpească o fetiță de un an și jumătate! Micuța a fost grav rănită


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro
Cookies