Primă vizită externă a președintelui Nicușor Dan, a fost marcată de gestul făcut de fiul său, în vârstă de numai 3 anișori! Cu ce vorbe i-a uimit cel mic, pe toți cei prezenți la evenimentul din Austria?

Primă vizită externă a președintelui Nicușor Dan, a fost marcată de gestul făcut de fiul său, în vârstă de numai 3 anișori! Cu ce vorbe i-a uimit cel mic, pe toți cei prezenți la evenimentul din Austria?
Primă vizită externă a președintelui Nicușor Dan, a fost marcată de gestul făcut de fiul său, în vârstă de numai 3 anișori! Cu ce vorbe i-a uimit cel mic, pe toți cei prezenți la evenimentul din Austria?

Pe lângă întreaga apariție a familiei prezidențiale, mezinul familiei cu siguranță a fost în centrul atenției în această vizită oficială din Austria.

Vizita la Summitul Industrialiștilor, a avut loc vineri și s-a încheiat ieri, atunci când președintele României, Nicușor Dan a ajuns în Salzburg, Austria, la invitația președintelui Federal Alexander Van der Bellen. Acesta s-a prezentat la prima vizită externă însoțit de întreaga sa familie, partenera de viață, Mirabela Grădinaru, fiica și fiul lor, acesta fiind în vârstă de 3 ani, dar și de soacra sa, pentru a se asigura că au pe cineva ca sprijin pentru cei mici.

Emoțiile se resimțeau, însă totul a ieșit ca la carte, fără să existe incidente. Întreaga familie a președintelui României a fost primită la Palatul Salzburg Residenz cu onoruri militare. Printre cele discutate în cadrul întrevederii cu antreprenori și oficialii statului din Austria, au fost mai multe aspecte legate de cooperarea economică dintre România și Austria.

Primă vizită externă a președintelui Nicușor Dan, a fost marcată de gestul făcut de fiul său, în vârstă de numai 3 anișori

Citește și: FOTO Mirabela Grădinaru a purtat o rochie asemănătoare cu cea din ziua votării, la vizita oficială din Austria! A atras toate privirile

prima vizita externa

Citește și: FOTO A avut loc prima vizită oficială a președintelui Nicușor Dan, în Austria! Acesta s-a prezentat alături de întreaga sa familie

Pe lângă succesul tuturor celor întâmplate în cadrul primei vizite externe a familiei prezidențiale, atenția a fost atrasă și de prezența celor doi copii pe care Nicușor Dan și Mirabela Grădinaru îi au împreună. Pe cea mică, Aheea, o știu deja multe persoane, ținând cont că a luat parte și la ceremonia de învestire a președintelui, atunci când a depus jurământul în plenul Camerelor reunite, cu alte cuvinte, s-a marcat începerea mandatului său. La acea vreme, fiica președintelui a venit la Parlament pentru a își susține tatăl într-un moment foarte important.

Pe de altă parte, la acea vreme, nici partenera sa de viață, dar nici mezinul familiei nu s-au putut prezenta, din cauza unor mici probleme de sănătate. Cu toate acestea, timpul a trecut iar totul s-a ameliorat, așa că la prima sa vizită externă oficială, care a avut loc în Austria, i-a fost alături președintelui României, întreaga sa familie.

Citește și: Cățelușul Valentinei este încă dispărut. Sora tinerei face apel la oameni pentru a-l găsi: „Înainte de…” - wowbiz.ro

Citește și: Detalii uluitoare despre planul lui Vlad Băltăţeanu, DEZVĂLUITE după ce a fost prins. UNDE VOIA SĂ FUGĂ și ce obstacolul l-a împiedicat?! Dacă nu i se respingea acest lucru, iubitul Valentinei ajungea

Odată ce imaginile au apărut în mediul online, cel mic a fost cel care a atras atenția tuturor la evenimentul diplomatic din Austria, acolo unde a făcut și un gest care a stârnit amuzament, însă în același timp și empatie și mult drag față de el. Se pare că, conform cancan.ro, în mijlocul reuniunii diplomatice, mezinul familiei s-a apropiat de microfoanele reporterilor sosiți de pretutindeni la marea întâlnire oficială, și a spus: ”Și eu am acasă un aparat foto!”. Cu doar câteva cuvinte, dar o naturalețe aparte, cel mic a reușit să aducă și câteva clipe amuzamente în prim-plan.

fiul sau

Cu ce vorbe i-a uimit cel mic, pe toți cei prezenți la evenimentul din Austria?

[Sursa foto: TikTok]



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

FOTO A avut loc prima vizită oficială a președintelui Nicușor Dan, în Austria! Acesta s-a prezentat alături de întreaga sa familie

Ce relație are Mirela Vaida cu soacra: ”Tot neamul lui bocește de când m-a luat fiu-su!”

Cățelușul Valentinei este încă dispărut. Sora tinerei face apel la oameni pentru a-l găsi: „Înainte de…”

Detalii uluitoare despre planul lui Vlad Băltăţeanu, DEZVĂLUITE după ce a fost prins. UNDE VOIA SĂ FUGĂ și ce obstacolul l-a împiedicat?! Dacă nu i se respingea acest lucru, iubitul Valentinei ajungea ÎN ACEST LOC

Tristețe fără margini pentru o familie din Constanța. Melisa, studentă la Medicină, s-a stins din viață la doar 19 ani, în urma unei complicații grave la creier apărute după gripă

Calendar creștin ortodox miercuri, 7 octombrie 2026. Sfinții Serghie și Vah sunt sărbătoriți astăzi. Rugăciunea care se rostește pentru cei bolnavi și neputincioși

Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte


Video

Clipul zilei pe kfetele.ro