Apocalipsa parintelui Cleopa: „Oamenii vor cauta moartea si moartea nu va veni“ - CUM si CAND vine sfarsitul lumii!

Apocalipsa parintelui Cleopa: „Oamenii vor cauta moartea si moartea nu va veni“ - CUM si CAND vine sfarsitul lumii!
Apocalipsa parintelui Cleopa: „Oamenii vor cauta moartea si moartea nu va veni“ - CUM si CAND vine sfarsitul lumii!

Părintele Ilie Cleopa, cunoscut predicator al Moldovei, era unul dintre monahii căutaţi de credincioşi pentru sfaturile sale duhovniceşti.

Tema despre sfârşitul lumii este tratată de părintele Cleopa în două volume intitulate „Convorbiri duhovniceşti” apărute în anii 1984 şi 1988 şi reeditate ulterior în 1994, într-o ediţie specială, la Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, Iaşi.  

Convorbirea a opta (dintre cele 14), intitulată „Despre îngeri, moarte, viaţa viitoare şi judecata de apoi”, prezintă o serie de explicaţii ale părintelui Cleopa despre sfârşitul lumii.  

„Spun Sfinţii Părinţi că pentru patru pricini trebuie să fie sfârşitul lumii.   

– ca să se arate dreptatea lui Dumnezeu în toată desăvârşirea ei; 
– ca să se arate nedreptatea oamenilor faţă de poruncile lui Dumnezeu; 
– să se pedepsească păcatele şi fărădelegile lumii de la întemeierea ei până la sfârşitul veacurilor;
– ca să se răsplătească faptele bune ale drepţilor pe măsura credinţei şi a răbdării lor”, explică părintele Cleopa.

Afla pe pagina 2 cand va veni sfarsitul lumii >>



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Cele 11 reguli ale nuntilor, talmacite de Ilie Cleopa: "Barbatul sa nu aiba contact cu sotia decat de doua ori pe saptamana"

Nimeni nu se aștepta la așa ceva! Unde au apărut Kate Middleton și prințesa Charlotte FOTO WOW

Amenzi de până la 50.000 de lei pentru românii care își închid balconul fără acte. În ce condiții se poate dubla impozitul pe apartament

Dincolo de zâmbete și APARIȚII PUBLICE, Cristina Șișcanu ascunde o poveste dureroasă. DRAMA DESPRE CARE A ALES SĂ NU VORBEASCĂ și pe care a ținut-o departe de ochii publicului ani la rând: "M-am speriat atunci. Înainte să..."

Cristina Șișcanu, declarațiile neașteptate despre persoanele care au trădat-o de-a lungul timpului, în platoul emisiunii „În Oglindă”

Horoscop joi, 15 octombrie 2026. Zodia care află că a fost trădată de un prieten apropiat. O mărturisire neașteptată schimbă totul

VIDEO Horoscopul săptămânii 12-18 octombrie. Se anunță o perioadă tensionată


Video

Clipul zilei pe kfetele.ro