5 Cărți de dezvoltare personală pentru femei

carti de dezvoltare personala pentru femei
Cărțile de dezvoltare personală, odată citite, te pot învăța nenumărate aspecte legate de propria persoană pe care nu le-ai descoperit încă.

Cărțile de dezvoltare personală, odată citite, te pot învăța nenumărate aspecte legate de propria persoană pe care nu le-ai descoperit încă.

Aflați din rândurile următoare care sunt doar câteva dintre cărțile de dezvoltare personală pentru femei, care te pot face să vezi mai multe decât vedeai până acum. În plus, descoperiți și doar câteva dintre cărțile care abordează în special tot ce înseamnă relații, cărți adresate publicului larg.

 

Cărți de dezvoltare personală pentru femei

Cartea “Femei puternice”, scrisă de Louise L. Hay

Cartea “Femei puternice”, scrisă de autoarea de bestselleruri, Louise L. Hay, ne învaţă prin intermediul acestei cărți publicate, faptul că principalele schimbări la care vom lua parte în această perioadă sunt mai degrabă cele „interioare“. Aceasta ne explică faptul că doar în momentul în care femeile vor ajunge la concluzia că acest „teren interior“ trebuie schimbat, abia atunci acestea vor realiza lucrurile la un nivel mult mai înalt al vieții.

Cartea “Iubesc să fiu femeie. Ghidul femeii de notă 10”, scrisă de Hedi Hoka

Cartea “Iubesc să fiu femeie. Ghidul femeii de notă 10”, scrisă de Hedi Hoka este dedicată femeilor care simt că le lipsește acel “ceva” din viață, pentru a fi fericite pe deplin. Cu toate acestea, autoarea indică exact faptul că în orice moment există libertatea atunci când vine vorba de a te bucura de viaţă, la adevărata ei valoare.

Acest aspect ține mai ales de faptul că poţi iubi și te poţi lăsa iubită indiferent de vârstă.

care sunt cele mai buna carti de dezvoltare personala
Cărțile de dezvoltare personală, odată citite, te pot învăța nenumărate aspecte legate de propria persoană pe care nu le-ai descoperit încă.[Sursa foto: unsplash]

Citeste si: Ce mănânca Regina Elisabeta a II-a, încă din copilărie. Ce preparat modest prefera monarhul

Cartea “Ghidul femeii ocupate”, scrisă de Mary Hartley

Cartea “Ghidul femeii ocupate”, scrisă de Mary Hartley reprezintă analiza cauzelor şi a impactului adus de utilizarea ineficientă a timpului.

Autoarea le arată femeilor care este modalitatea prin care își pot aprecia mai mult fiecare minut disponibil pe care îl au la dispoziție, dar şi cum pot face faţă presiunilor vieţii, apărute de-a lungul timpului.

Cartea “Povestea unei supraviețuitoare. Află acum ce drepturi ai! Învață să reacționezi!”, scrisă de Eleonora Pokola

Cartea “Povestea unei supraviețuitoare. Află acum ce drepturi ai! Învață să reacționezi!”, scrisă de Eleonora Pokola ne vorbește despre momentul în care este vorba strict de siguranța noastră, atunci când vine vorba despre faptul că nu ne putem baza

doar pe celelalte persoane din jur, pentru a ne informa corespunzător. Astfel, pentru a ne simți cu adevărat protejate, trebuie să știm cărei persoane ne putem adresa, ce anume să cerem mai exact, dar și care sunt aspectele speciale care ne pot garanta protecția.

Cartea “Tânără, vreau carieră! Sfaturi direct din tranșee”, scrisă de Hannah Seligson

Cartea “Tânără, vreau carieră! Sfaturi direct din tranșee”, scrisă de Hannah Seligson ne indică faptul că pentru a avea succesul pe care ni-l dorim, vom avea nevoie de mult

mai mult decât de o diplomă şi un look de invidiat. Prin urmare, autoarea afirmă faptul că ne-ar fi de folos mai degrabă ințelepciunea şi sfaturile venite din partea femeilor care au fost deja “în papucii noștri”.

carti despre relatii
Cărțile de dezvoltare personală, odată citite, te pot învăța nenumărate aspecte legate de propria persoană pe care nu le-ai descoperit încă.[Sursa foto: unsplash]

Citeste si: Cum să arăți mereu bine fără prea mult efort. Sfaturi pentru un aspect impecabil 24/7

Citește și: Prognoza meteo ANM pentru sâmbătă, 4 aprilie 2026: Meteorologii anunță ploi torențiale și temperaturi de până la 20 de grade Celsius- kanald.ro

Citește și: NEWS ALERT: Farmaciștii...Vezi mai mult- stirilekanald.ro

 

Cărți despre relații pe care oricine ar trebui să le citească

Cartea „Acceptarea necondiționată”, scrisă de Tara Brach

Cartea „Acceptarea necondiționată”, scrisă de Tara Brach abordează o latură puțin diferită de celelalte cărți clasice care au ca subiect principal, relațiile. Această carte se concentrează în primul rând pe relația pe care o ai cu tine, iar în al doilea rând pe cât de important este că înainte de toate să-ți accepți propria persoană, înainte să te implici într-o relație. Se spune că doar după ce accepți trecutul și cine ești, abia atunci vei putea face față viitorul.

Cartea „Cele 5 limbaje ale iubirii”, scrisă de Gary Chapman

Cartea „Cele 5 limbaje ale iubirii”, scrisă de Gary Chapman se axează în special pe tot ce ține de ideea “iubește așa cum vrei să fii iubită”. Cu toate acestea, în cazul în care nu înțelegem foarte bine la ce se referă toate aceste limbaje ale iubirii, acest aspect poate duce la mai multă durere, decât iubire. Prin urmare, dacă simți că eforturile pe care le faci trec neobservate, acest mod de gândire te va putea ajuta să-ți înțelegi mai bine partenerul.

 

carti de dezvoltare personala
Cărțile de dezvoltare personală, odată citite, te pot învăța nenumărate aspecte legate de propria persoană pe care nu le-ai descoperit încă.[Sursa foto: unsplash]

Citeste si: Cine este Răzvan Botezatu. „Mama a fost foarte fericită pentru mine”



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

„Din punct de vedere tehnic era o infracțiune penală”. Regina Elisabeta, înfuriată de Prințesa Diana

Reacția mamei, înainte ca fiica să fie eutanasiată. Cuvintele ei...

Codruța Filip, dezvăluiri șocante despre divorț: „Tot ce am trăit în anii ăștia nu a fost real”. Reacția lui Valentin Sanfira: „Nu tac pentru că nu am ce spune…”

Codruța Filip rupe tăcerea după ce Valentin Sanfira A MINȚIT PUBLIC: "Mi-a plâns sufletul mult și îmi plânge în continuare. Totul a fost o minciună și..."

Prințul Harry agită apele la Palatul Buckingham. Ce declarații a adus jurnalistul britanic, Jonathan Sacerdoti

Horoscop marți, 7 aprilie 2026: Semnul zodiacal care simte că viața sa capătă un sens după ce a suferit foarte mult din iubire. În sfârșit lucrurile se așează și pentru el

Vladimir Plahotniuc, arest preventiv prelungit cu 30 de zile! Ce acuzații grave i se aduc


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro
Cookies