5 activități distractive pe care copilul tău trebuie să le încerce în această primăvară

5 activități distractive pe care copilul tău trebuie să le încerce în această primăvară

Activitățile pe care ar trebui să le încerci cu copilul tău, în această primăvară.

După o perioadă de aproape trei luni, în care copilul tău a stat mai mult în casă și a fost ferit de temperaturile de afară și de faptul că ziua a fost din ce în ce mai scurtă, acum, odată cu venirea primăverii, trebuie să incluzi câteva activități în rutina lui, care să îl facă să se bucure. Suntem cu toții gata să trecem de la anotimpul rece spre vară, iar primăvara este modul perfect în care ne putem adapta din nou la rutina activă pe care o aveam până acum. Cu siguranță și cei mici simt din plin toată această pauză din viața lor și au nevoie să fie incluși din nou în activități care să le mențină bunăstarea, dar și sănătatea.

Iată ce poți face împreună cu cel mic, să petreacă mai mult timp în natură și să renunțe la orele foarte multe petrecute în fața calculatorului.

O vânătoare de comori în grădină

Citește și: No-makeup makeup pentru primăvară: Secretele unui look natural și fresh

5 activități distractive pe care copilul tău trebuie să le încerce în această primăvară [Sursa foto: freepik]

Citește și: Cum să îngrijești lalelele în vază, pentru a te bucura mai mult de ele în această primăvară

Copiii sunt de fiecare dată curioși, așa că această activitate pe care o desfășurați împreună cu siguranță vă va apropia și mai mult, iar celui mic îi va aduce zâmbetul pe buze. Faceți o vânătoare de comori în propria grădină, iar lucrurile pe care le ascundeți pot fi cunoscute micuțului sau din contră, îl puteți lua prin surprindere și vă puteți folosi de jucăriile preferate pe care să le ascundeți în colțul

din grădină sau chiar de dulciuri și bomboane, iar voi puteți fi cei de pe margine care să le ofere indicații pentru a găsi comoara mult așteptată.

Plantați o grădină prietenoasă pentru copii

5 activități distractive pe care copilul tău trebuie să le încerce în această primăvară [Sursa foto: freepik]

Nimic nu se compară cu bucuria celor mici, iar acum este momentul perfect să plantați o grădină prietenoasă pentru ei și să îi faceți, în primul rând, să-și dorească să consume doar alimente sănătoase din jurul lor. Puteți să creați o grădină specială în care să plantați roșii cherry, mazăre, ridichi, morcovi, iar acela să fie locul din care să ia legumele de fiecare dată atunci când îi pregătiți o masă. Puteți să faceți totul mult mai interactiv și să ornați și cu câteva decorațiuni speciale de grădină.

Un atelier de pictură în natură

5 activități distractive pe care copilul tău trebuie să le încerce în această primăvară [Sursa foto: freepik]

Un atelier de pictură în aer liber este o idee perfectă pentru cei mici, mai ales că puteți să faceți acest lucru oriunde și să îi puneți pe copii să reproducă anumite imagini din jurul lor. Această activitate le dezvoltă creativitatea și vor face să fie mult mai atenți la detaliile din jur, să prețuiască natura și să se bucure din plin de momentele pe care le petrec afară.

Citește și: Iosif are o ieșire nervoasă de față cu toată lumea: „Dar ce sunt aici? Maimuțoi?”. Tânărul nu mai suportă situația dintre el și Lucia- kanald.ro

Citește și: Cum se calculează în 2026 impozitul pentru casă?- stirilekanald.ro

Cursă cu obstacole

5 activități distractive pe care copilul tău trebuie să le încerce în această primăvară [Sursa foto: freepik]

Un alt joc pe care îl puteți face alături de micuțul vostru este o cursă de obstacole de primăvară. Adăugați bușteni, alergați printre copaci, adăugați mici lucruri pe care ar trebui să le găsească și faceți un traseu pe care ar trebui să îl respecte, iar prin această modalitate sunteți siguri de faptul că va face mișcarea necesară de care are nevoie pentru un somn odihnitor. Cât mai mult timp în natură îi face să scape de vechile obiceiuri pe care le-au căpătat după foarte mult timp în casă.

O casă de păsări sau pentru veverițe

5 activități distractive pe care copilul tău trebuie să le încerce în această primăvară [Sursa foto: freepik]

O altă activitate pe care o puteți face împreună este să creați o casă pentru păsări sau veverițele din parc. Astfel, prin această modalitate, îi veți face să conștientizeze cât de important este să avem grijă de natură și de animalele din jurul nostru, oferindu-le protecție. Totodată, cei mici își vor dezvolta creativitatea și vor deveni din ce în ce mai curioși să încerce noi lucruri.



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

No-makeup makeup pentru primăvară: Secretele unui look natural și fresh

Despărțirea este oficială, la Casa Regală! Nu s-a mai putut face nimic pentru a salva relația dintre cei doi

EXCLUSIV | O româncă celebră, legătură periculoasă cu Jeffrey Epstein! În 2003, pedofilul american i-a plătit mamei ei o călătorie de peste o mie de dolari

Noi detalii despre crima din Botoşani! CE S-A AFLAT acum despre călăul bărbatului de 41 de ani și UNDE A FOST VĂZUT înainte de tragedie: "Băiatul care l-a omorât provine și el dintr-o familie bună, nu pot să..."

VIDEO Marian Mexicanu, despre viața de familie și cum și-a educat fiica. Ce dorințe a avut pentru ea: “Eu nu sunt omul care stă cu mâna întinsă!”

UPDATE Codurile galben și portocaliu de viscol și ninsori, extinse. Stratul de zăpadă ajunge până la 50 cm

VIDEO Român arestat în Italia după ce a încercat să răpească o fetiță de un an și jumătate! Micuța a fost grav rănită