Zodiile care pierd totul în IARNA lui 2018. Destinul le joacă feste

Zodiile care pierd totul în IARNA lui 2018. Destinul le joacă feste
Zodiile care pierd totul în IARNA lui 2018. Destinul le joacă feste

Aceste zodii pierd absolut tot in toamna anului 2018. Au ghinion pe toate planurile si nimic nu le merge bine.

 

Astrele scot la iveală câteva zodii care nu vor trece printr-o perioadă foarte bună. Destinul le joacă feste, astfel că vor ajunge să piardă tot ceea ce au. Oricât de mult ar lupta în acest sens, se pare că norocul nu este de partea lor. Unele semne se vor resemna, altele vor încerca să depună toate eforturile necesare pentru a trece peste dificultăţi.

 

Taur

 

Nativii născuţi în zodia Taur se chinuie de ceva timp să treacă peste o perioadă dificilă, dar nu reuşesc în niciun fel. Parcă totul s-a întors împotriva lor şi trebuie să lupte cu morile de vânt pentru a ieşi la lumină. Pe lângă dificultăţile de la locul de muncă, lipsa banilor şi ratarea unei afaceri importante, viaţa personală este şi ea dominată de o influenţă negativă. Aflat la ananghie, nativul zodiei Taur se simte singur, fără prieteni sau persoana iubită, şi problemele financiare l-ar putea face să-şi piardă casa. Este important să nu cedeze, ci să meargă cu fruntea sus mai departe. Orice eşec poate reprezenta de fapt un câştig, în ciuda aparenţelor.

 

Citeste continuarea pe pagina urmatoare >>>



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Horoscop Oana Hanganu pentru luna decembrie 2018. O zodie are şansa de a-şi întâlni marea dragoste, alta va căştiga mulţi bani

Cristina Bâtlan s-a căsătorit! Cum arată cea mai discretă mireasă din showbizz-ul românesc FOTO

Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”

Emanuel, DEZVĂLUIRE NEAȘTEPTATĂ despre Alexandra. A recunoscut ÎN FAȚA CAMERELOR de ce a încercat să o cunoască, deși știa încă de la început că NU rezonează cu ea: "Îmi cer scuze, ăsta am fost. Îi spun clar, ai grijă că sunt..."

Detalii tulburătoare despre moartea suspectă a Andradei, tânăra de 21 de ani găsită fără suflare într-un apartament din Râmnicu Vâlcea

Horoscop zilnic duminică, 15 noiembrie 2026. O întâlnire neașteptată îi poate aduce unei zodii câștiguri financiare importante

Știrea momentului în România


Video

Clipul zilei pe kfetele.ro