Vouchere în valoare de 250 de lei pentru femeile cu venituri mici! La ce dată vor fi emise și ce condiții trebuie să îndeplinească aceste persoane

Vouchere în valoare de 250 de lei pentru femeile cu venituri mici!
Vouchere în valoare de 250 de lei pentru femeile cu venituri mici!

Se acordă tichete sociale în valoare de 250 de lei tuturor românilor cu venituri mici. Când vor fi emise și ce condiții ar trebui să îndeplinească aceste persoane.

Potrivit Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene – MIPE, voucherele sociale vor fi emise, distribuite și încărcate de la data de 1 iunie 2022. Acestea sunt oferite prin intermediul programului guvernamental „Sprijin pentru România”.

Citeste si: Mii de femei vor beneficia de scutirea de la plata anumitor taxe! Ce condiții trebuie să îndeplinească

Până când vor putea fi emise aceste vouchere

Tichetele vor fi în valoare de 250 de lei și se vor oferi o dată la două luni, până la finalul anului 2022. Românii care se află în pragul riscului de sărăcie sau într-o situație de deprivare materială vor primi aceste vouchere, mai exact peste 2,5 milioane de persoane.

Aceste tichete sociale vor putea fi acordate în patru tranșe după cum urmează:

Vouchere în valoare de 250 de lei pentru femeile cu venituri mici!

– Pensionarii din sistemul public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi prevăzute de legi cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei;

Citeste si: Câștigi peste 4.000 de lei net? Află ce s-ar putea întâmpla cu românii care primesc această sumă

Se dau vouchere în valoare de 250 de lei pentru acești români!

[Sursa foto: PixaBay]

– Persoanele încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei;

– Familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere, ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;

– Familiile monoparentale ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;

– Familiile care au stabilit dreptul la ajutorul social în condițiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare;

– Persoanele fără adăpost.

Citeste si: Vești bune pentru acești români. Din iunie se acordă tichete sociale în valoare de 250 de lei! Ce criterii trebuie să îndeplinească



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Salariile româncelor ar putea crește cu 200 de lei! Ce presupune noua Ordonanță pregătită de Guvern

Cristina Bâtlan s-a căsătorit! Cum arată cea mai discretă mireasă din showbizz-ul românesc FOTO

EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați

CE A DEZVĂLUIT ACUM Robert despre Valentin și Daniela e neașteptat! Totul s-ar fi petrecut chiar sub ochii fostului concurent din "Casa Iubirii". La ce scene A FOST MARTOR: "O lăsa pe canapelele alea pe acolo și..."

Când începe vacanța de iarnă 2026-2027: Câte zile libere vor avea elevii de sărbători și când se vor reveni la școală

Calendar creștin ortodox marți, 10 noiembrie. Sărbătoare cu cruce albastră în cinstea Sfântului Visarion de la Lainici. Rugăciunea zilei

VIDEO Horoscopul săptămânii 12-18 octombrie. Se anunță o perioadă tensionată


Video

Clipul zilei pe kfetele.ro