Un rechin a fost văzut în apele Mării Negre, la Costinești! Românul care făcea scufundări a relatat experiența

Un rechin a fost văzut în apele Mării Negre
Un rechin a fost văzut în apele Mării Negre

Un român care făcea scufundări la Costinești a dat de un rechin din specia „căinele de mare”. Cum a relatat acesta întreaga întâmplare?

Povestea celor două femei care au fost ucise de rechini în Marea Roșie a făcut înconjurul lumii. Victimele și-au găsit sfârșitul pe plajele din Egipt, care au fost și închise de către autorități pentru o perioadă scurtă de vreme.

Și în apele Mării Negre se găsesc rechini, după cum susține un instructor de scufundări.

Citeste si: Plajele din Hurghada s-au redeschis. Turiștii au văzut din nou rechini în stațiunea din Egipt

Un rechin a fost văzut în apele Mării Negre
Un rechin a fost văzut în apele Mării Negre[Sursa foto: Instagram]

Rechini de mici dimensiuni au fost văzuți în Marea Neagră

Dragoș Popescu relatează experiența care l-a marcat chiar de la prima sa ședință de scufundări, la Costinești. Întâmplarea datează din 2017, atunci când a văzut un rechin în timp ce se afla în apă.

„La scufundările în Marea Neagră, orice vietate marină mai mare decât guvidul este ceva special, şi dacă ai norocul să poţi surprinde apariţia, poţi apoi identifica specia pentru a o

adăuga în lista frumuseţilor văzute la scufundări în România“, explică Dragoș Popescu, notează Adevărul.

Instructorul de scufundări spune că, inițial, nu și-a dat seama ce formă de viață se îndreaptă spre el, dar mai apoi a realizat că este vorba despre un rechin numit și „Câine de mare”.

„Nu mă aşteptam la asemenea întâlnire, şi pentru că eram pe final de prima scufundare, doream să păstrez acumulatorii în stare bună pentru o a doua scufundare la una dintre epavele de lângă digul de Nord al portului Agigea.

Atât GoPro-ul, cât şi luminile erau oprite şi singurul pornit era aparatul foto, carcasa acestuia neavând buton on/off. Îmi amintesc şi acum ce gânduri mi-au trecut rapid prin minte: dacă pornesc luminile, se sperie, dacă pornesc GoPro-ul, acesta scoate câteva sunete ascuţite şi se sperie. Aşa că am încercat să fac câteva poze“, mai spune el.

Citește și: Rezumat episodul 52 „Fata de la fereastră”, difuzat în 17 decembrie la Kanal D: Un nou conflict apare între Cana și Alp după ce acesta află că soția lui a păstrat copilul lui Sedat, iar Nalan se hotărăște să divorțeze- kanald.ro

Citește și: VIDEO Dezastru pe autostradă! 13 persoane au murit și peste 150 au fost rănite- stirilekanald.ro

Citeste si: „Nu îți mai simți corpul. Piciorul meu era la el în gură. Mi-am înfipt pumnul printre colții lui, ca să-l scot”. Mărturiile unui om mușcat de rechin

Un rechin a fost văzut în apele Mării Negre
Un rechin a fost văzut în apele Mării Negre[Sursa foto: PixaBay]

Dragoș Popescu: „Nu îmi venea să cred”

Dragoș Popescu spune că în Marea Neagră nu trăiesc rechini periculoși, care atacă omul, ei neavând mai mult de 1,80 metri lungime.

„Am fost uimit, nu îmi venea să cred că sunt atât de norocos încât să întâlnesc un rechin în Marea Neagră. Cu siguranţă a fost o întâlnire norocoasă şi neaşteptată, cu cât rechinii se apropie de ţărm şi trăiesc pe fundul mării. Speciile de rechin din Marea Neagră nu trec de 1,80 metri lungime şi nici nu sunt periculoase întrucât nu atacă omul. Eu atunci mă aflam cam la o adâncime de 10 – 20 de metri, iar în acea zonă fundul mării coboară până la 32 – 34 metri“, mai mărturiseşte instructorul de scufundări.



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Cine este românca omorâtă de rechin. “Nedreptățile şi veninul (șpăgile încasate - taxa de şmecher) s-au răzbunat"

Faci sport și nu slăbești? Iată ce se întâmplă!

Veștile de care românii se temeau! Legea tocmai a fost publicată în Monitorul Oficial. Taxele și impozitele vor exploda începând cu ianuarie 2026

Legatura dintre Alexandra Cuhuteac și Anișoara Dabija: "Nu am cuvinte. Să zică dușmanii ce or vrea, ai întrecut cele mai...". Toți cei care au văzut sunt pur și simplu uimiți 

Alina Sorescu, copleșită de emoții, în cadrul emisiunii „În Oglindă”. Cine a salvat-o după divorț: „Acum mă simt în acel punct”

Andreea Mantea, anunț surprinzător în legătură cu Marea Finală. Ce se întâmplă cu premiul: ,,Pentru prima dată în istoria “Casa iubirii”

Un microbuz cu români, implicat într-un accident mortal pe autostrada A4 din Germania


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro
Cookies