Tragedie la concertul Letitiei Roman! A leşinat pe scenă şi a murit câteva ore mai târziu

Tragedie la concertul Letitiei Roman! A leşinat pe scenă şi a murit câteva ore mai târziu
Tragedie la concertul Letitiei Roman! A leşinat pe scenă şi a murit câteva ore mai târziu

 

O tragedie a avut loc noaptea trecută la un concert la Balul Bobocilor, când o dansatoare a leşinat şi 24 de ore mai târziu a murit într-un spital din Capitală. Cântăreaţa de pe scenă era chiar Letiţia Roman, o tânără care a devenit cunoscuă după ce a participat la un show de talente.

 

 

„La data de de  09.11.2018, in jurul orei 23.00, Jivan Mihaela Diana, din municipiul Bucureşti,  în timp ce se afla pe scena Casei de Cultură din oraşul Sebiş, unde dansa împreună cu soţul său, Jivan Andrei Robert, a leşinat,  şi a fost transportată cu un echipaj SMURD la Spitalul de Boli Cronice din oraşul Sebiş, unde, în urma manevrelor de resuscitare, la data de 10.11.2018, la ora 00.41,  a fost declarat decesul. A fost solicitat Serviciul Judeţean Medico Legal Arad Arad, în vederea efectuării necropsiei. Nu sunt suspiciuni cu privire la cauza decesului”, transmite Poliţia Română

 

Diana avea doar 35 de ani şi s-a prăbuşit deodată pe scena pe care concerta Letiţia Roman, favorita lui Smiley de la show-ul de talente unde este jurat. 

 



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Clătite americane cu frişcă

Diana Buzoianu a dezvăluit ce a luat acasă după plecarea de la Ministerul Mediului. „Nu m-am putut despărți de ea”

Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale

Valentin, afectat de un TELEFON NEAȘTEPTAT primit de la mama sa. Și-a sunat fiul plângând și i-a spus ce a văzut după AFIRMAȚIILE făcute de Daniela: "Nu își bate nimeni joc de..."

Halit Özgür Sarı, protagonistul serialului Inimă rebelă, surprins în ipostaze tandre în compania unei colege de platou! Iată cum au fost fotografiați cei doi actori

Horoscop duminică, 1 noiembrie 2026: Zodia care ar putea începe o nouă poveste de dragoste

VIDEO Horoscopul săptămânii 12-18 octombrie. Se anunță o perioadă tensionată


Video

Clipul zilei pe kfetele.ro