Totul despre invidie. Ce este, de fapt, invidia?

Totul despre invidie. Ce este, de fapt, invidia?
Totul despre invidie. Ce este, de fapt, invidia?

Aflați din rândurile următoare cum ajunge să fie invidia otravă pentru suflet.

Invidia este un sentiment negativ care ne consum pe interior dacă nu este gestionat la timp. Perioada pe care o traversăm are o însemnătate aparte din punct de vedere religios. De aceea, în fiecare zi, dar mai ales acum, ar trebui să încercăm să fim mai buni cu cei din jurul nostru și să evităm orice sentiment negativ, inclusiv pe cel de invidie. De-a lungul timpului, invidia a provocat numeroase efecte negative în viețile oamenilor, constituind o adevărată otravă pentru suflet.

Poate fiecare dintre noi a fost cuprinși de acest sentiment îngrozitor de-a lungul vieții noastre, în mod conștient sau inconștient sau poate am fost victima asupra căreia s-a revărsat sentimentul de invidie. În ambele situații există anumite lucruri pe care le putem face și la care este bine să ne gândim atunci când ni se întunecă judecata.

În cadrul unei emisiuni, părintele Vasile Ioana a vorbit despre sentimentul de invidie și a oferit mai multe detalii despre cum trebuie să acționăm noi ca oameni astfel încât acesta să nu existe în viețile noastre.

Ce este invidia

Citește și: 5 Cărți de dezvoltare personală pentru femei

Potrivit părintelui, invidia este o emoție negativă care îți afectează pacea interioară și apare în momentul în care ne interesează foarte mult de ce fac ceilalți.

„Trăim într-o lume în care acum tot este în afară. Oamenii sunt prea mult în afara lor și prea puțin în adâncuri. Oamenii profunzi trăiesc mai mult în lumea lor interioară, dar uneori oamenii superficiali și societatea de astăzi ne împinge către superficialitate.Este o ciudă pe cel care are mai mult decât tine și nu îl invidiezi decât pe cel care este pe un palier apropiat cu al tău. Invidia te devorează interior. Ți se aduce o întristare. Îți întunecă ura și menține ura în tine. Acest păcat este foarte mare pentru că tu nu beneficiezi de ceva. Tu cel care invidiezi, pierzi, pentru că tu ai sentimente negative și te transformi într-un om rău. ”, a explicat părintele.

Ce să faci atunci când te cuprinde invidia

Citește și: Gura lumii este importantă sau nu?

Părintele îi sfătuiește pe cei care simt că sunt cuprinși de sentimentul de invidie să îl folosească pentru a se motiv să ajungă la nivelul la care este persoana pe care o invidiază.

„Această emoție negativă o poți transforma în motivație.”, a precizat părintele.

De asemenea, este foarte important să ne gândim că noi vedem doar o parte a persoanei pe care o invidiem și în esență lucrurile sunt mult mai profunde pentru că nimeni nu știe cu adevărat cât de mult muncește omul respectiv sau prin câte sacrificii a trecut de-a lungul vieții pentru a ajunge în punctul în care este în momentul de față.

Totodată, nu trebuie să ne măsurăm cu cei din jurul nostru pentru că fiecare este diferit în felul său, iar oamenii au ritmuri diferite de a evolua. Poate la un moment dat vei ajunge și tu în poziția în care vei fi invidiat.

Ce să faci dacă ești invidiat

Citește și: Cum sa iti cultivi feminitatea si sa atragi mai usor

Citește și: Călin Georgescu contestă sechestrul pus pe vila din Mogoșoaia. Când se judecă cererea fostului candidat - wowbiz.ro

Citește și: Premierul Portugaliei REACȚIONEAZĂ în scandalul dintre Cristiano Ronaldo și Jorge Jesus. MOTIVUL pentru care starul portughez a părăsit cantonamentul naționalei portugheze: "Statutul este una, dar reg

Cel mai frumos sfat pe care părintele l-a dat persoanelor care se simt invidiate este să se roage pentru cei care îi invidiază.

„Când ești invidiat roagă-te pentru cei care te invidiază. Cel care te invidiază are o problemă, are o stimă de sine slabă și el vede numai răul, nu te vede cum ești tu cu adevărat.”, a explicat părintele.

De asemenea, poți să îl ajuți să vadă și partea grea a vieții tale, astfel să nu trăiască având impresia că este perfectă. Totodată, dacă observi că lucrurile nu se îndreaptă, ar trebui să ieși din viața persoanei respective și să îți selectezi mai bine persoanele alături de care te înconjori.  

„Să rămânem smeriți și atunci îi vindecăm pe cei care ne invidiază, fiindu-le model. Dacă ești prost, nu te invidiază nimeni și dacă ai inteligență să reușești să inspiri pe cel care te invidiază astfel încât să vrea și el să fie ca tine, deja ai câștigat un om. ”, a spus părintele.



Citește și:

Cum construim relații armonioase între părinți și adolescenți

Cum să îi învățăm pe cei mici să fie generoși

Vă mai amintiți de Carla Bruni, soția lui Nicolas Sarkozy? Iată cum arată la 58 de ani FOTO

EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”

Premierul Portugaliei REACȚIONEAZĂ în scandalul dintre Cristiano Ronaldo și Jorge Jesus. MOTIVUL pentru care starul portughez a părăsit cantonamentul naționalei portugheze: "Statutul este una, dar regulile sunt aceleaşi pentru toată lumea. Eu sunt cel..."

Mihai Ghiță, așa cum nu l-ați mai văzut niciodată, duminică, la „Invitatul de 12”, la Kanal D2: „Pentru mine, bunicii mei au fost tot universul meu, toată copilăria mea. (...) N-am uitat niciodată ce m-au rugat să fac”

Andreea Mantea face un anunț neașteptat despre sistemul de votare. Află ce se întâmplă în ediția de duminică, 4 octombrie 2026, în „Casa Iubirii”, de la orele 16:00 și 19:00 

Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte


Video

Clipul zilei pe kfetele.ro