Tot mai mulți artiști își prezintă regretele pentru pierderea lui Horia Moculescu! Ștefan Bănică i-a adresat cuvinte frumoase, într-o postare de pe rețelele de socializare: "Drum lin spre stele!"

Tot mai mulți artiști își prezintă regretele pentru pierderea lui Horia Moculescu! Ștefan Bănică i-a adresat cuvinte frumoase, într-o postare de pe rețelele de socializare: "Drum lin spre stele!"
Tot mai mulți artiști își prezintă regretele pentru pierderea lui Horia Moculescu! Ștefan Bănică i-a adresat cuvinte frumoase, într-o postare de pe rețelele de socializare: "Drum lin spre stele!"

În ciuda problemelor de sănătate cu care se confruntă în ultima vreme, toată lumea a sperat ca marele compozitor să își revină, însă acest lucru nu a mai fost posibil, din nefericire.

Ziua de ieri nu a început deloc bine pentru poporul român care a mai pierdut o persoană importantă, un compozitor, un om deosebit. Horia Moculescu s-a stins din viață la vârsta de 88 de ani, după zile în care se afla internat în stare gravă, la ATI, la Institutul „Matei Balş”, din cauza mai multor probleme de sănătate. Anunțul pierderii sale a fost făcut chiar de către fiica sa, Nidia, iar mesajele de condoleanțe au început să curgă tot mai mult. Dacă printre numele sonore care au depănat amintiri legate de marele compozitor, s-a aflat și Mihai Trăistariu, Loredana Groza și nu numai, iată că și Ștefan Bănică, unul dintre cele mai apreciați artiști, de la noi din țară, a avut multe cuvinte deosebite de spus la adresa sa.

Ștefan Bănică i-a adresat cuvinte frumoase lui Horia Moculescu, într-o postare de pe rețelele de socializare

Citește și: Loredana Groza, gest impresionant față de Horia Moculescu, în urmă cu câțiva ani de zile! Artista este și ea afectată de pierderea compozitorului: „Adio Maestre!”

Tot mai mulți artiști își prezintă regretele pentru pierderea lui Horia Moculescu!

[Sursa foto: Facebook]

Citește și: Horia Moculescu a avut un fiu care a murit la 31 de ani, după un accident neobișnuit. Povestea care nu este știută de multe persoane: “S-a chinuit toată viața.”

În cursul zilei de ieri, acesta a postat pe pagina sa de Facebook, o fotografie în care se afla regretatul Horia Moculescu, dar și una în care era și el, alături de marele compozitor. Astfel, Ștefan Bănică a vorbit puțin despre acesta, caracterizându-l ca o persoană inteligentă, cu care a colaborat mult de-a lungul anilor, invitându-l deseori la concertele sale celebre din perioada Crăciunului, momente după care obișnuiau să se sune, să converseze mult și să se ofere și sfaturi prețioase, pe care artistul le-a luat în seamă de fiecare dată. Cu toate acestea, deși îi va rămâne în suflet, a plecat prea devreme.

„Horia Moculescu a fost un mare compozitor și un tip deștept. A fost prieten cu tatăl meu, a colaborat cu el de multe ori. A făcut parte dintr-o generație care a pus bazele muzicii ușoare și ale varieteului românesc. În fiecare an, în luna decembrie, după concertul televizat de Crăciun, mă suna și, de cele mai multe ori, ne lăuda și îmi dădea sfaturi, care mi-au prins bine de fiecare dată. Și terminam discuția telefonică inevitabil cu „Vino să mă vezi anul viitor, că poate nu mai apuci.”. Am fost de câteva ori, cu colegii din THE 50’S, la un pahar de vorbă și am întâlnit același om pasionat de muzică, cu o minte limpede, indiferent de trecerea anilor și cu dorința de a merge înainte. Drum lin spre stele, Horia…”, a fost mesajul postat de Ștefan Bănică, la fotografiile de pe pagina sa de Facebook.

Citește și: EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați - wowbiz.ro

Citește și: Daniela: "Ai căutat în toată camera dacă sunt microfoane. Te...". CE DOVEZI are concurenta din "Casa Iubirii" împotriva lui Valentin și CE RĂSPUNS ULUITOR i-a dat prezentatoarei când a fost întrebată

Tot mai mulți artiști își prezintă regretele pentru pierderea lui Horia Moculescu!

[Sursa foto: Facebook]



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Unde se vor duce toate bunurile rămase în urma compozitorului, Horia Moculescu? Fiica sa, Nidia, este complet sfâșiată de durere de când a aflat vestea tristă

Cristina Bâtlan s-a căsătorit! Cum arată cea mai discretă mireasă din showbizz-ul românesc FOTO

EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați

Daniela: "Ai căutat în toată camera dacă sunt microfoane. Te...". CE DOVEZI are concurenta din "Casa Iubirii" împotriva lui Valentin și CE RĂSPUNS ULUITOR i-a dat prezentatoarei când a fost întrebată de ele: "Acuzații foarte grave"

Tristețe mare pentru Adrian Minune! Artistul regretă enorm moartea „regelui din Dudești”

Calendar creștin ortodox duminică, 8 noiembrie 2026. Tradiții și obiceiuri de Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil

VIDEO Horoscopul săptămânii 12-18 octombrie. Se anunță o perioadă tensionată


Video

Clipul zilei pe kfetele.ro