Terapiile combinate reduc riscul de recidiva in cazul cancerului mamar

Terapiile combinate reduc riscul de recidiva in cazul cancerului mamar

Chimioterapia, administrata dupa o interventie chirurgicala in combinatie cu o terapie tintita, poate sa reduca riscul de recidiva pentru un anumit tip de cancer mamar, potrivit rezultatelor unui studiu clinic ce au fost publicate miercuri, informeaza AFP.

Femeile diagnosticate cu o tumoare canceroasa la nivelul sanilor, de talie mica, dar agresiva (tip HER-2 pozitiv) nu beneficiau pana in prezent de un tratament tintit care sa vizeze o proteina ce favorizeaza multiplicarea celulelor canceroase.

Acest tratament este de obicei administrat pacientelor ale caror tumori s-au raspandit deja in corp si care sunt tratate doar cu chimioterapie intensiva, o forma de tratament care genereaza efecte secundare substantiale.

"Femeile cu mica tumoare mamara de tip HER-2 pozitiv, fara semne de metastaza, prezinta un risc scazut, dar care nu este totusi neglijabil, de a-si vedea cancerul revenind si raspandindu-se, dupa o extirpare a sanului afectat, urmata de chimioterapie", a explicat medicul Eric Winer de la Instititutul de cercetari impotriva cancerului Dana Farber din Boston, principalul autor al acestui studiu, publicat in revista medicala New England Journal of Medicine.

"Acest studiu clinic demonstreaza ca o combinatie intre o chimioterapie de slaba intensitate cu anticorpul Herceptin (pentru a bloca multiplicarea celulelor canceroase, n.r.) reprezinta o abordare standard de ingrijiri medicale, care ar fi recomandabila pentru acest grup de femei", a adaugat el.

Acest test de faza 2 a fost realizat pe un grup de 406 paciente cu tumori mamare canceroase de tip HER-2 pozitiv care aveau diametre mai mici de trei centimetri.

Pacientele au fost tratate dupa extirparea cancerului prin intermediul acelui cocteil de chimioterapie si terapie tintita (Herceptin) timp de 12 saptamani. Dupa aceea, pacientelor le-a fost administrat timp de noua luni doar Herceptin.

Dupa trei ani de la incheierea acestor tratamente combinate, 98,7% dintre participante erau inca in viata si fara urme de cancer in organism, au anuntat oamenii de stiinta.

Potrivit studiilor realizate anterior, rata de supravietuire a pacientelor care sufera de acelasi tip de cancer mamar si fara metastaze, tratate doar prin chimioterapie, este cuprinsa intre 77,1% si 86,4%.

In plus, efectele secundare sunt in general mai slabe in comparatie cu cele generate de tratamentele traditionale bazate pe chimioterapie.

Genentech, o filiala a grupului farmaceutic elvetian Roche, care a dezvoltat Herceptin (Trastuzumab), a contribuit la finantarea acestui studiu clinic.
Sursa: www.descopera.ro



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Mama lui Armin Nicoară, așa cum nu a mai fost văzută până acum! Motivul pentru care femeia a fost surprinsă plângând

Femeia de care se ferește Melania Trump: o evită ori de câte ori poate

Destin frânt la doar 22 de ani! Cazimir Ionescu, prima reacție după ce fiica sa a fost găsită moartă: „Era în depresie”

Diana, DEZVĂLUIRI NEAȘTEPTATE! Ce a văzut în camera de hotel și DETALIUL-BOMBĂ pe care i l-a spus lui Alexandru. Chiar dacă știa că este filmată, NU A MAI ȚINUT CONT DE NIMIC și a spus tot. CINE SUNT concurenții vizați: "Au mers și..."

VIDEO Influencerul Andrei Bordeianu, grav rănit într-un accident de motocicletă în nordul Capitalei

Rezumat episodul 123 „O dragoste”, difuzat miercuri, 26 august 2026, la Kanal D: Deși au sentimente unul față de celălalt, Fatih și Başak vor să depună actele de divorț

Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro