Surpriza pe care i-a făcut-o Victor Cornea partenerei sale, Andreea Bălan, cu ocazia aniversării numelui. Artista a fost emoționată până la lacrimi: “Tu ești minunea mea din povestea noastră.”

Surpriza pe care i-a făcut-o Victor Cornea partenerei sale, Andreea Bălan, cu ocazia aniversării numelui. Artista a fost emoționată până la lacrimi: “Tu ești minunea mea din povestea noastră.”

Andreea Bălan s-a bucurat de atenția celor dragi, cu ocazia zilei sale de nume, fiind extrem de recunoscătoare pentru fiecare moment alături de el.

Andreea Bălan este mai fericită ca niciodată, deoarece a ajuns să iubească din nou, iar fiecare moment alături de familie îi aduce extrem de multă bucurie. Ieri, 30 noiembrie, artista  și-a serbat onomastica, iar această zi nu a putut să fie trecută cu vederea din partea persoanei iubite, care a reușit să o emoționeze până la lacrimi. Andreea a filmat totul în detaliu, așa că dimineața a început cu un tort. Câteva versuri, în schimb, au reușit să o bucure extrem de mult pe Andreea, mai ales că acestea erau scrise chiar de către Victor, pe o foaie albă, de mână.

Aniversare Andreea Bălan [Sursa foto: Instagram]

„Azi, pe cerul senin,

Am zărit un pinguin,

Și prin magie l-am chemat

Să-mi fie partener devotat.

Iar eu, arici trubadur,

M-am topit de-al tău zâmbet pur,

Ca într-o galaxie atât de vastă

Tu ești minunea mea din povestea noastră

Noi ne-am regăsit pe hartă

Cu inimi ce-au crezut în soartă

Dar de la prima întâlnire

Viața s-a aliniat prin tine.

Citește și: Nu s-au mai putut abține! La date, Andra și Ahmed s-au dez... Vezi mai mult- kanald.ro

Citește și: Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte- stirilekanald.ro

Cu dragoste, Ariciul!”, au fost versurile scrise de Victor.

Andreea Bălan, extrem de fericită de ziua ei

Citește și: Andreea Bălan și Victor Cornea, mai fericiți ca niciodată împreună! Cum reușește sportivul să aducă echilibrul în familie și cum resimte artista diferența de vârstă dintre ei? "Mă descurc foarte bine!"

Aniversare Andreea Bălan [Sursa foto: Instagram]

Citește și: Andreea Bălan își serbează fiica cea mare! Artista a transmis un mesaj înduioșător, în mediul online: „Mi-am dorit ca acest înger să vină pe pământ, iar astăzi nu pot decât să fiu recunoscătoare.”

Felicitările au venit și din partea fiicelor ei, care au luat-o prin surprindere așa cum reușesc să facă de fiecare dată. Toate momentele mici, dar cu mare încărcătură pentru artistă, ajung să fie păstrate cu grijă, așa cum a făcut și acum. Andreea Bălan trăiește una dintre cele mai frumoase perioade din viața ei, de care este extrem de fericită.  “Astăzi, de Sfântul Andrei, am fost sărbătorită cu multă dragoste și o poezie superbă! De la prima oră a dimineții, m-au surprins Ella, Clara cu felicitări, Victor cu o poezie superbă și Buni cu un tort delicios. Sunt atât de fericită și împlinită să petrec această zi alături de familia mea, iar pentru fiecare gest făcut din suflet din partea lor, le sunt extrem de recunoscătoare. Ador felicitările, poeziile și micile atenții pe care mi le oferă mereu, le colecționez și de fiecare dată când le recitesc mă umplu de bucurie.”, a fost mesajul scris de Andreea Bălan în mediul online.

Aniversare Andreea Bălan [Sursa foto: Instagram]



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Andreea Bălan și Victor Cornea, mai fericiți ca niciodată împreună! Cum reușește sportivul să aducă echilibrul în familie și cum resimte artista diferența de vârstă dintre ei? "Mă descurc foarte bine!"

Se despart, după 9 ani de căsnicie! Ce poate pune la încercare un cuplu înainte de un deceniu împreună

EXCLUSIV | Imagini sfâșietoare de la înmormântarea Mădălinei Apostol. Mariachi, lacrimi și scene sfâșietoare la mormânt. Mama ei a fost dusă la spital

DECLARAȚIA CARE A ZGUDUIT SHOWBIZ-ul. Dana Roba o critică dur pe Mădălina Apostol chiar ÎN ZIUA ÎNMORMÂNTĂRII: "Nu am cum să spun nici măcar «Dumnezeu să o ierte». Femeile cărora nu le place munca recurg la aceste gesturi. Știu că..."

Tristețe în lumea folclorului botoșănean! Maestrul Ionel Petrișoru, coregraful Ansamblului „Todireanca”, s-a stins din viață la 69 de ani

Horoscop duminică, 20 septembrie 2026: Semnul zodiacal care își face ordine în viața personală și renunță la persoanele toxice

A murit Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi! Tânăra și-ar fi pus capăt zilelor


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro