Andreea Bălan a transmis un mesaj emoționant, pe rețelele de socializare.
Andreea Bălan este una dintre cele mai iubite artiste din România, care a debutat în industria muzicală la vârsta de 13 ani, alături de trupa „Andre”. Aceasta este mamă și se mândrește cu două fetițe minunate, Ella și Clara. Ella, cea mai mare dintre ele, a împlinit astăzi, 9 octombrie, frumoasa vârstă de 9 ani. Iată ce mesaj emoționant a transmis vedeta!
Fiica Andreei Bălan a împlinit 9 ani
Recent, Andreea Bălan și-a exprimat emoțiile într-o postare pe rețelele de socializare, unde a ținut să împărtășească gândurile sale despre fiica ei care își serbează ziua de naștere. Artista a menționat faptul că fiica sa o inspiră zilnic și o ajută să aprecieze bucuriile simple ale vieții. De asemenea, cântăreața a lansat și o melodie dedicată familiei sale. Andreea Bălan a făcut declarații înduioșătoare despre rolul pe care fiica ei l-a avut în viața sa, dar și despre modul în care copiii ei, împreună cu partenerul ei, au transformat-o într-o persoană mai bună.
Postarea a emoționat fanii care i-au transmis urări de bine fiicei sale. Mai mult decât atât, lângă mesajul cu urarea deosebită a publicat și un videoclip cu cele două fetițe ale sale.„Azi, 9 octombrie, iubita noastră Ella împlinește 9 ani. 9 ani superbi, minunați, plini de zâmbete, îmbrățișări și momente care ne-au umplut inimile de bucurie. Cu inocența ei pură, cu empatia și cu sufletul ei frumos, Ella a adus lumină în fiecare colțișor al vieților noastre. Cu ea am devenit mamă acum 9 ani și cu ea am învățat ce înseamnă iubirea adevărată, necondiționată.
Mi-am dorit ca acest înger să vină pe pământ, iar astăzi nu pot decât să fiu recunoscătoare pentru tot ce trăim împreună. Datorită ei și datorită Clare, sunt un om mai bun, mai empatic și mai iubitor. Ella este, pur și simplu, magie cu inimă mare — are un fel unic de a simți, de a înțelege și de a dărui. E genul de copil care vede binele în toate, care te îmbrățișează fix când ai nevoie și care îți amintește că fericirea e, de fapt, în lucrurile simple.
La mulți ani, iubita mea Ella! Să îți păstrezi mereu lumina din ochi, râsul molipsitor și inima ta uriașă. Ne faci zilele mai frumoase și viața infinit mai bogată. Nu întâmplător am ales ca astăzi să lansez melodia „Fericire” (la ora 10 pe canalul meu de yt),
pentru că alături de familia mea sunt cea mai fericită. „Fericire” nu e doar o melodie, e o bucată din sufletul meu — e despre iubire, despre recunoștință, despre bucuria de a trăi clipa.
Și tu, Ella, ești inspirația din spatele acestei fericiri”, este mesajul emoționant al Andreei Bălan de pe rețelele de socializare.