Martisorul, incepea sa fie purtat, dupa unele traditii, nu la 1 martie, ci la aparitia pe cer a Lunii Noi in timpul lunii martie.
Snurul reprezenta „funia anului” care impletea zilele celor doua anotimpuri de baza, iarna si vara. Toate traditiile despre Dochia intaresc ideea ca romanii au avut un an structurat pe eterna opozitie a contrariilor: lumina – intuneric, vara – iarna, cald – frig, fertilitate – sterilitate, viata – moarte. In legendele Dochiei sunt amintite, aproape fara exceptie, vara si iarna. De altfel, simbolul anotimpului cald erau fragii care se coc vara si nu primavara.
Dupa traditie, martisorul se purta la mana si nu era un atribut sau un privilegiu exclusiv al fetelor si nevestelor. Acesta a fost un obiect ritual, care a devenit spre vremurile noastre obiect de podoaba purtat la gat sau in piept, fara sa mai pastreze semnificatia initiala.
Unele informatii etnografice sustin ca momentul cand martisorul se purta legat la mana sau agatat la gat era decis de aparitia pe cer a Lunii Noi, in cursul lunii martie. Alaturi de semnificatia calendaristica amintita mai sus, martisorul era facut cadou si pentru asigurarea sanatatii, belsugului si pastrarea frumusetii de-a lungul anului. Durata purtarii martisorului varia in functie de zona etnografica: pana la Macinici (9 martie), Armindeni (1 mai), Florii sau pana la infloritul pomilor fructiferi, a vitei de vie, a macesilor, a trandafirilor.
