Sora Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză, mesaj sfâșietor la trei săptămâni de la tragedie: „M-aș întoarce în timp.”

Sora Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză, mesaj sfâșietor la trei săptămâni de la tragedie: „M-aș întoarce în timp.”
Sora Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză, mesaj sfâșietor la trei săptămâni de la tragedie: „M-aș întoarce în timp.”

Din nefericire, s-au împlinit trei săptămâni de la decesul Valentinei Tănăsie, tânăra de 28 de ani al cărei trup neînsufleţit a fost descoperit într-o valiză, în râul Olt.

Recent, sora Valentinei, Eliza, a postat un mesaj emoționant în mediul online, alături de mai multe fotografii care îi amintesc de momentele petrecute împreună.

Ce mesaj a transmis sora Valentinei la trei săptămâni de la tragedie

Principalul suspect în acest caz este Vlad Bălțăţeanu, bărbatul cu care tânăra ar fi avut o relație în ultimele luni. Acesta a părăsit România după tragedie, iar ulterior s-a predat autorităților din Elveția. Între timp, bărbatul a fost adus în ţară şi se află în arest, în timp ce anchetatorii continuă cercetările pentru a stabili ce s-a întâmplat.

În același timp, din păcate, cei apropiați au rămas cu amintirile şi fotografiile tinerei, pe care acum le privesc cu dor. Sora acesteia a ales să împărtășească în mediul online câteva dintre momentele în care erau împreună, însoțite de un mesaj răvășitor.

,,Când aveam totul, dar nu știam….m-aș întoarce în timp”, a scris sora Valentinei, în mediul online.

De asemenea, mesajul a fost însoțit de versurile unei piese care are ca temă dorul și dorința de a reveni în locul în care se află persoanele dragi.

„Și ai vrea să fii acolo… / Unde cineva mereu te-așteaptă… / Unde ploile mărunte spală /Toamnă după toamnă / Praful de pe străzi… / Unde… Ochii care nu se văd nu se uită / Unde-n dimineți lumea se salută / Și vezi zâmbete, nu doar în fotografii…”, spun versurile piesei.

Mai mult decât atât, Eliza încearcă să găsească cățelul Valentinei, care ar fi dispărut după tragedie. Patrupedul ar fi fost abandonat după moartea surorii sale. Tânăra îşi doreşte foarte mult să îl găsească, mai ales că Valentina era extrem de atașată de animalul său de companie.

,,Tot ce mi-a rămas de la sora mea acest suflețel pe care îmi doresc mult să îl găsesc… îl iubea enorm.. vă rog, dacă l-ați văzut, contactați-mă… ea nu și-ar dori să rămână al nimănui.. (…) Se poate recunoaște cu ușurință având lăbuța bandajată”, a scris Eliza pe rețelele de socializare.

Ulterior, Eliza ar fi primit o informație potrivit căreia patrupedul ar fi fost abandonat pe străzile din Sibiu.

„În urma unui apel anonim, am fost informată că bietul cățeluș al surorii mele a fost abandonat pe străzi în Sibiu, vă rog, daca îl vedeți.. căutați-mă”, a transmis Eliza, pe un grup de anunțuri pe Facebook.



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

VIDEO Lia și Filip, totul despre Valentin și Anca din Casa Iubirii. Îi văd cei doi formând o relație pe viitor? “Ea este tot timpul acolo, îl apară.”

Cristina Bâtlan s-a căsătorit! Cum arată cea mai discretă mireasă din showbizz-ul românesc FOTO

Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate

Daniela: "Ai căutat în toată camera dacă sunt microfoane. Te...". CE DOVEZI are concurenta din "Casa Iubirii" împotriva lui Valentin și CE RĂSPUNS ULUITOR i-a dat prezentatoarei când a fost întrebată de ele: "Acuzații foarte grave"

Tristețe mare pentru Adrian Minune! Artistul regretă enorm moartea „regelui din Dudești”

Horoscop zilnic marți, 3 noiembrie 2026. Sentimentele ies la iveală. Cineva trebuie să ia o decizie legat de viitoarea sa relație de iubire

VIDEO Horoscopul săptămânii 12-18 octombrie. Se anunță o perioadă tensionată


Video

Clipul zilei pe kfetele.ro