Sfinții Petru și Pavel 2022: Ce semnifică această sărbătoare creștină

Sfinții Petru și Pavel 2022: Ce semnifică această sărbătoare creștină

Sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel are loc pe dată de 29 iunie. Însă știați ce semnifică această sărbătoare creștină?

Aflați din rândurile următoare ce reprezintă mai exact sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, dar și care este dată exactă în care va începe postul. În plus, descoperiți și amănunte neștiute despre Sfinții Apostoli, dar și ce nu aveți voie să faceți în această zi sfânta.

 

Ce semnifică sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel

„Petru” înseamnă „piatră” şi semnifică tăria, statornicia şi neclintirea. Pe de altă parte, „Pavel” înseamnă „mic” şi semnifică părerea de sine lipsită de îngâmfare, defăimarea de sine şi smerenia.

Împreună, Sfinții Apostoli Petru şi Pavel ne învaţă pe noi creștinii, faptul că trebuie să credem din răsputeri, iar totodată şi în vieţuirea creştină.

Sfântul Apostol Petru, a fost fratele Sfântului Apostol Andrei și era originar din Betsaida. Un aspect interesant despre acesta este faptul că Sfântul Apostol Petru se numea Simeon, înainte de a se întâlni cu Domnul. În ceea ce-l privește peSfântul Apostol Pavel, acesta este originar din Tarsul Ciliciei. Pe vremea când acesta obișnuia să călătorească spre cetatea Damascului, pentru a prinde creştinii de acolo, Saul, pentru că așa se numea Sfântul Apostol Pavel înainte, l-a văzut pe Domnul, care i s-a arătat. Acela a fost momentul în care Sfântul Apostol Pavel a început să creadă în Iisus Hristos și s-a botezat.

Această schimbare a numelor arată faptul că a avut loc schimbarea esenţială care s-a petrecut în sufletele Apostolilor, de fapt.

Astfel, Dumnezeu nu alege numele la întâmplare, ci într-un mod în care, prin intermediul punerii acestor nume, nu numai că se arată schimbarea, ci o şi face. La fel primesc şi toţi creştinii, un nume nou printr-o schimbare esenţială.

[Sursa foto: unsplash]

Citeste si: Ce se mănâncă de Rusalii. Care sunt tradițiile culinare

 

Când începe Postul Sfinților Petru și Pavel în acest an

În acest an, Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel  va începe pe data de 20 iunie, luni, și durează timp de nouă zile, până la sărbătoarea Sfinților cu același nume. Prin urmare, sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel este celebrată în fiecare an, pe data de 29 iunie.

Anul acesta, Sfinții Petru şi Pavel vor fi sărbătoriți într-o zi de miercuri, iar Biserica a stabilit ca în această zi să fie dezlegare la pește, deși, în mod normal, perioada de post se încheia cu o zi înainte de această sărbătoare, mai exact în ajun. Cu toate acestea, durata acestui post se poate schimbă în funcție de data în care pică Sfintele Paști. Potrivit celor rânduite, Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel începe în lunea de după Duminica denumită a Tuturor Sfinților.

[Sursa foto: unsplash]

Citeste si: Liviu Vârciu respectă tradițiile de Înălțarea Domnului! Ce nu face astăzi prezentatorul TV: „Este păcat...”

 

Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel

În acest an, din cele 9 zile de post, trei vor avea dezlegare la pește, mai exact în zilele de 24 iunie( Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul) și 25-26 iunie (zile de sâmbătă și duminică). În timpul celor 9 zile în care se ține post, exact ca în cazul celorlalte posturi, nu se fac nunți, deoarece această perioadă de postire nu este compatibilă cu petrecerile care au loc la astfel de evenimente.

Citește și: Daniela în lacrimi din cauza lui Valentin: „Nu va exista niciodată...” Nu ratați ediția de duminică, 12 aprilie, din Casa Iubirii de la ora 16:00 și 19:00, la Kanal D- kanald.ro

Citește și: Știrea momentului în România!- stirilekanald.ro

Pregătirea pentru postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel, constă în abstinență, sporirea rugăciunii, a faptelor bune, lecturarea scrierilor celor doi apostolic, dar și a altor cărți duhovnicești. Prin faptul că ținem acest post, cinstim totodată și darurile Sfântului Duh care s-au coborât peste Sfinții Apostoli la Cincizecime. Aceasta era și denumirea postului, în vremurile trecute, „Postul Cincizecimii”.

[Sursa foto: unsplash]

Citeste si: Tradiții și obiceiuri de Rusalii 2022. Ce nu ai voie să faci în această zi

 

Ce nu aveți voie să faceți de Sfinții Apostoli Petru și Pavel

  • Exact ca în orice altă zi de sărbătoare, nici de Sfinții Apostoli Petru și Pavel, nu se spală, nu se coase și nu se lucrează. În caz contrar, se spune că vor fi atrase forțele necurate
  • Conform unei alte tradiții populare, se spune că nu se pun capcane în această zi, iar lupii nu se alungă cu focuri de armă. Acest obicei se ține pentru a păstra la distanță animalele sălbatice, astfel acestea nu vor mai fura vitele din gospodării
  • De asemenea, o tradiție mai puțin obișnuită pe care trebuie să o respectăm în această zi este legată de mere. Nu se mănâncă mere în ziua praznicului, în special de către femei. În caz contrar, cei trecuți în neființă se vor supăra. Prin urmare, femeile vor avea voie să consume mere, abia la Sfântul Ilie

[Sursa foto: unsplash]

Citeste si: Ce înseamnă sărbătoare cu cruce roșie



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Ce se face de Sânziene, sărbătoarea denumită şi Drăgaica

Povestea de dragoste dintre Mircea Lucescu și Neli sau cum poate dura o căsnicie peste jumătate de veac

Mihaela Rădulescu, mărturisire total neașteptată despre familia lui Felix Baumgartner! Ce s-a întâmplat, de fapt, după moartea sportivului: „Nimeni nu a venit”

În timp ce Valentin Sanfira se relaxează în vacanță, Codruța Filip face ceva total neașteptat. LOCUL UNDE A FOST SURPRINSĂ

Tradiții de Sânziene pentru fete. Sărbătoarea denumită şi Drăgaica are o semnificaţie aparte

Robert, prins la mijloc între Theodora și Diana: „Eram pornită pe Theodora”. Incredibil ce s-a întâmplat între cei trei concurenți de la “Casa iubirii”

Vladimir Plahotniuc, arest preventiv prelungit cu 30 de zile! Ce acuzații grave i se aduc


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro