Sfantul Pantelimon, doctor fara arginti – Traditii, obiceiuri, superstitii

Sfantul Pantelimon, doctor fara arginti – Traditii, obiceiuri, superstitii

Luni, 27 iulie, romanii praznuiesc Sfantul mare mucenic si tamaduitor, doctor fara arginti Pantelimon.

 

Fratele mai mic al Sfantului Ilie, Sf. Pantelimon, cunoscut si ca Sfantul Ilie cel mic (sau cel schiop), sau Pintilie Calatorul, incearca sa-l faca pe acesta sa fie mai indurator cu crecinciosii care cad in pacat. Sf. Pantelimon se serbeaza pentru a linisti trasnetele, arsurile si caderile de grindina.
Sfantul Pantelimon este unul dintre cei mai cunoscuti si iubiti sfinti ai Bisericii lui Hristos. Pomenit in data de 27 iulie, acest sfant este adesea numit „doctor fara de arginti”, aratandu-se prin aceasta cum ca el n-a umblat dupa averi si s-a multumit cu ceea ce putea avea din rosturile lui si nu cerea de la nimeni sa-i plateasca pentru binefacerile facute. Sfantul Pantelimon este considerat ocrotitorul medicilor si tamaduitor al bolnavilor, el este un model de doctor, slujitor si crestin urmator lui Hristos.
Se zice ca in ziua de Sf.
Pantelimon, cerbul iese din apa si aceasta incepe sa se raceasca, frunza teiului se intoarce pe dos, semn ca vara se duce si lasa in locul ei iarna.  In aceasta zi se mananca porumb si dovlecei pentru a fi mai vigurosi in timpul iernii. In ziua de Sf. Pantelimon se impart multe fructe, pentru ca poamele sa nu fie viermanoase anul urmator.
De asemenea, se mai spune ca oamenii care lucreaza in ziua de Sf. Pantelimon sunt condamnati sa se imbolnaveasca de ciuma, sa aiba parte de ceasuri negre si pagube in viata de familie.
Cine a fost Sf. Pantelimon
Sfantul Mucenic Pantelimon s-a nascut in anul 284 d.Hr, in orasul Nicomidia. A trait in timpul imparatului Maximian (286-305).
Citeste continuarea pe SFATULPARINTILOR.RO.

Fratele mai mic al Sfantului Ilie, Sf.

Pantelimon, cunoscut si ca Sfantul Ilie cel mic (sau cel schiop), sau Pintilie Calatorul, incearca sa-l faca pe acesta sa fie mai indurator cu crecinciosii care cad in pacat. Sf. Pantelimon se serbeaza pentru a linisti trasnetele, arsurile si caderile de grindina.

Sfantul Pantelimon este unul dintre cei mai cunoscuti si iubiti sfinti ai Bisericii lui Hristos. Pomenit in data de 27 iulie, acest sfant este adesea numit „doctor fara de arginti”, aratandu-se prin aceasta cum ca el n-a umblat dupa averi si s-a multumit cu ceea ce putea avea din rosturile lui si nu cerea de la nimeni sa-i plateasca pentru binefacerile facute. Sfantul Pantelimon este considerat ocrotitorul medicilor si tamaduitor al bolnavilor, el este un model de doctor, slujitor si crestin urmator lui Hristos.

Se zice ca in ziua de Sf. Pantelimon, cerbul iese din apa si aceasta incepe sa se raceasca, frunza teiului se intoarce pe dos, semn ca vara se duce si lasa in locul ei iarna.  In aceasta zi se mananca porumb si dovlecei pentru a fi mai vigurosi in timpul iernii. In ziua de Sf. Pantelimon se impart multe fructe, pentru ca poamele sa nu fie viermanoase anul urmator. De asemenea, se mai spune ca oamenii care lucreaza in ziua de Sf. Pantelimon sunt condamnati sa se imbolnaveasca de ciuma, sa aiba parte de ceasuri negre si pagube in viata de familie.  Cine a fost Sf. Pantelimon

Sfantul Mucenic Pantelimon s-a nascut in anul 284 d.Hr, in orasul Nicomidia. A trait in timpul imparatului Maximian (286-305). 

Citeste continuarea pe SFATULPARINTILOR.RO.

 

Citește și: Horoscop marți, 29 septembrie 2026: Un semn zodiacal primește un cadou neașteptat. Va pleca în vacanța la care nici nu îndrăznea să viseze- kanald.ro

Citește și: Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte- stirilekanald.ro



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Ce declarații a făcut vecinul Valentinei, tânăra care a fost ucisă. Bărbatul a dezvăluit cum a fost văzută fata înainte de tragedie: “I-a mutat într-o cămară!”

Mirabela Grădinaru, în centrul unei controverse după prima apariție în SUA. Detaliul din comunicarea oficială care a stârnit criticile românilor

Fratele lui Vlad, prima reacție după ce trupul Valentinei a fost găsit într-o valiză. Ce a declarat acesta: „Nu pot să vorbesc…”

AU FOST IDENTIFICATE cele două femei găsite fără viață într-un lan de porumb din raionul Rezina. Presupusul criminal A FOST REȚINUT. Motivul pentru care a fost lăsat în libertate, deși una dintre victime depusese o plângere ÎNAINTE DE TRAGEDIE: "Le-a..."

Imagini tulburătoare de la înmormântarea Valentinei Tănăsie, tânăra ucisă și aruncată într-o valiză în apele Oltului. Familia, îngenunchiată de durere

Andra și Ahmed au încălcat regulamentul emisiunii! Andreea Mantea aduce mesaje șocante: „Te temi că ne poate vedea cineva?”. Aflați totul în ediția din „Casa iubirii” de sâmbătă, 26 septembrie, de la 16:00 și 19:00, la Kanal D

A murit Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi! Tânăra și-ar fi pus capăt zilelor


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro