Sfântul Sfinţit Mucenic Vlasie, pomenit în calendarul creştin ortodox la 11 februarie, a trăit în cetatea Sevastia din Capadocia (regiune situată în centrul podişului anatolian; unul din cele mai importante centre ale creştinismului în secolul al IV-lea), în timpul împăratului Liciniu (308-321).
Hirotonit episcop sfântul dobândise darul vindecărilor, tradiţia spune că tămăduia chiar şi animalele. În timpul persecuţiilor, Sfântul Vlasie vieţuia ascuns într-una din peşterile Muntelui Argheos. Aici, în faţa peşterii, veneau fiarele sălbatice căutând binecuvântarea Sfântului Vlasie, mai ales atunci când se îmbolnăvea vreuna dintre ele.
Sfântul Vlasie se ascundea de furia persecutorilor, aşa cum făceau pe atunci mulţi creştini. Căci potrivit Sfinţilor Părinţi, creştinii trebuie să fugă din calea primejdiei atunci când aceasta vine. Părintele Ilie Cleopa îl citeză, în acest sens, pe Sfântul Ioan Gura de Aur, care spune că: "Dacă vezi că vine primejdia, să n-ai cutezanţa şi mândria cugetului să stai în calea primejdiei. Dacă stai, va lua Dumnezeu darul de la tine, fiindcă te încrezi în tine. Dacă Dumnezeu vrea să pătimeşti martiriul şi să te încununeze, te găseşte duşmanul. Dar tu eşti dator să te păzeşti, să nu crezi că eşti mai tare decât Petru şi Pavel şi să stai în calea primejdiei".
În aceea vreme, în cetate erau puţini creştini iar cei mai mulţi fugeau în pustie, în munţi şi în peşteri de frica chinurilor, pe care unii, neputând să le rabde, s-au închinat o vreme la idoli.
