Sarbatoare mare astazi, 30 ianuarie! Ce nu ai voie sa faci de Sfintii Trei Ierarhi

Sarbatoare mare astazi, 30 ianuarie! Ce nu ai voie sa faci de Sfintii Trei Ierarhi
Sarbatoare mare astazi, 30 ianuarie! Ce nu ai voie sa faci de Sfintii Trei Ierarhi

În fiecare an, în ziua de 30 ianuarie, credincioşii sărbătoresc Sfinţii Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie de Dumnezeu Cuvântătorul şi Ioan Gură de Aur. Ei au trăit la sfârşitul secolului al IV-lea şi începutul secolului al V-lea. Fiecare dintre ei a avut o contribuţie esenţială la teologia creştină.

Sfântul Grigorie Teologul este apărătorul văduvelor. Văduvele care au probleme financiare, de sănătate sau sunt înconjurate de duşmani, trebuie să se roage şi să ceară ajutor Sfântului Grigorie. El este cunoscut drept cel care, de secole, este apărătorul lor dovedit. Gospodină care nu respectă sărbătoarea, spăla rufe şi aruncă laţuri în curtea casei, după ce a împărţit ofrande pentru morţi, rămâne văduvă.

Un praznic de iertare pentru păcatul avortului. În ziua praznicului, femeile care au păcătuit făcând un avort, trebuie să respecte sărbătoarea. Este bine să facă pomeniri şi să împartă ofrande; prin acest ritual ele pot fi iertate pentru marele lor păcat.

Pelerinaje în lăcaşuri de hram. În ziua de prăznuire a celor Trei Ierarhi sunt benefice pelerinajele în lăcaşurile de cult, care poartă hramul Celor Trei Sfinţi. Tot în această zi, este bine să fie ajutaţi copiii săraci, care doresc să devină preoţi.

Sursa: crestinortodox



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Acestea sunt cele mai geloase zodii de femei. Nu tin cont de nimeni si de nimic

Kate Middleton, de nerecunoscut! Apariția vine într-un moment tensionat pentru familia regală

Iubita lui Andrei Bordeianu, mesaj sfâșietor în mediul online! Influencerul a fost implicat într-un grav accident: „O să aprind o lumânare pentru tine…”

Adevărul despre moartea lui Nae Ungureanu. CE S-A ÎNTÂMPLAT, DE FAPT, cu el în ultimele ore de viață? Momentul a fost unul tragic: "S-a enervat rău și a zis să..."

Mihai Alexandru Mitoșeriu, un renumit om de afaceri din Botoșani, s-a stins din viață la doar 37 de ani

Horoscop duminică, 30 august 2026: Zodia care pleacă cu prietenii în vacanță, la mare

Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro