Sâmbătă, de la ora 15:00, în ”ROventura”, Țara Hațegului, un loc de neuitat

Sâmbătă, de la ora 15:00, în ”ROventura”,  Țara Hațegului, un loc de neuitat
Sâmbătă, de la ora 15:00, în ”ROventura”, Țara Hațegului, un loc de neuitat

Binecuvântată cu frumuseți naturale și podoabe istorice, comuna de pe teritoriul Geoparcului "Țara Hațegului" cucerește și prin tradițiile culinare ce alintă gusturile turiștilor.

Sâmbătă, de la ora 15:00, la Kanal D, George Mihai și Andreea Străvoiu, gazdele ”ROventura”, ne invită să vedem cascada Lolaia și să vizităm, prin intermediul emisiunii, Cetatea Medievală Mălăiești. Roventurienii ne vor “păstra loc” și pentru deliciile de la Câmpu lui Neag, unde ne vor face și o recomandare de cazare în Raiul de la poalele Retezatului. 

Pentru început, ajungem, prin intermediul emisiunii, la Sălașu de Sus, o perlă neșlefuită de la poalele masivului Retezat, o minunăție de loc din care nu-ți mai vine să pleci.

Batem la una dintre cele patru porți de intrare în primul parc național din România și unul dintre cele mai frumoase. Călătoria noastră începe însă de la centrul de informare turistică din inima comunei.

Valea Nucșoarei îi îmbie pe iubitorii muntelui cu zeci de trasee marcate spre crestele încă împodobite cu zăpadă. Până s-ajungă la ele, le iese în cale una dintre cele mai frumoase cascade din România, cascada Lolaia.

Cascada aruncă, zgomotos, șuvoiul de apă, gâtuit între stânci, de la peste 30 de metri înălțime. De-acolo-și continuă calea, purtând, la vale, poveștile munțior, din piatră în piatră. Românii ajung aici, din toate colțurile țării, să se bucure de-o vacanță cât o terapie. Aerul tare și bucatele tradiționale aduc fiecărei călătorii un plus de savoare.

Porniți pe urmele gustului, ajungem să ne înfruptăm dintr-un veritabil simbol al Țării Hațegului – virșlii de Sălaș, produs tradițional, local, atestat și apreciat la nivel european.

Nu ratați o nouă ediție ”ROventura”, sâmbătă, de la ora 15:00, cu George Mihai și Andreea Străvoiu, numai la Kanal D.

Credit foto: BLC Media



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Horoscop 13 noiembrie 2026: O zodie trebuie să evite conflictele!

Cristina Bâtlan s-a căsătorit! Cum arată cea mai discretă mireasă din showbizz-ul românesc FOTO

Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”

Emanuel, DEZVĂLUIRE NEAȘTEPTATĂ despre Alexandra. A recunoscut ÎN FAȚA CAMERELOR de ce a încercat să o cunoască, deși știa încă de la început că NU rezonează cu ea: "Îmi cer scuze, ăsta am fost. Îi spun clar, ai grijă că sunt..."

Detalii tulburătoare despre moartea suspectă a Andradei, tânăra de 21 de ani găsită fără suflare într-un apartament din Râmnicu Vâlcea

Horoscop zilnic duminică, 15 noiembrie 2026. O întâlnire neașteptată îi poate aduce unei zodii câștiguri financiare importante

Știrea momentului în România


Video

Clipul zilei pe kfetele.ro