Descoperă în articolul de mai jos una dintre cele mai importante rugăciuni pe care trebuie să o rostești pe data de 26 octombrie.
Pe data de 26 octombrie, creștinii din întreaga țară prăznuiesc una dintre cele mai importante sărbători din calendarul ortodox, și anume Sfântul Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir.
În fiecare biserică din țară au loc slujbe de pomenire. Femeile în vârstă pregătesc pomeni pentru cei morți și duc la biserică nuci, mere, covrigi, pâine, struguri, prune uscate, precum și colivă și colaci în formă ce cruce. Se spune, conform tradiției, că familia celui care dă de pomană pe data de 26 octombrie va fi ferită de rele și va avea parte de bunăstare, sănătate și clipe fericite.
Toate bucatele care se oferă de pomană se duc la biserică și apoi se împart și celor sărmani.
Pe lângă lucrurile care se oferă de pomană, se spun și rugăciuni către Sfântul Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir.
Una dintre cele mai importante rugăciuni este următoarea:
„O, Dumnezeul meu, ce face cel care nu se sacrifică cu totul pentru Tine? Şi cât de departe sunt de Tine dacă nu mă ofer cu totul iubirii Tale.
O, Doamne, cât de puține lucruri facem pentru Tine. Asemenea bobului de muștar sunt faptele noastre bune şi mari stânci faptele rele.
Îmi pare rău pentru că de foarte multe ori uit de Tine şi de nenumăratele grații pe care le obțin din partea iubirii Tale nesfârșite. Când uit de ele, Te rog să mă ierți, Doamne, şi să nu-mi socotești ca pe o vinovăție mărginirea ființei mele.
Căci dacă aș fi știut să-Ți fiu servitor în lucruri mari, nu aș fi omis nici înfăptuirea lucrurilor mici. Fericit este cel care dă mărturie de credință adevărată prin faptele vieții sale.
Învață-mă şi pe mine să îndeplinesc astfel de lucruri pentru Mărirea Ta, oricât de mare ar fi prețul, după exemplul servului Tău Dimitrie şi al tuturor martirilor. Amin.”
Tradiții și obiceiuri de Sfântul Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir
Ziua de 26 octombrie este marcată de o serie de tradiții și de obiceiuri de care românii din întreaga țară din cont.
În noaptea dintre 25 spre 26 octombrie, în mai multe zone ale țării se aprind focuri pe dealuri. Tinerii necăsătoriți trec peste foc și se spune că anul viitor se vor căsători dacă fac acest lucru. De asemenea, focurile se aprind și pentru a alunga spiritele rele, dar și pentru belșug. Cei care vor face acest lucru, vor fi feriți de rele și vor fi sănătoși tot anul.
Citește și: Trupa PINDU, implicată într-un ACCIDENT GRAV! Doi membri ai formației au ajuns la spital- kanald.ro
Citește și: Anunțul momentului pentru români!- stirilekanald.ro
Tot de Sfântul Mucenic Dimitrie, românii află și cum va fi iarna. Ciobanii își pun cojocul în mijlocul oilor și apoi așteaptă să vadă care oaie se va așeza pe el. Dacă este vorba despre o oaie neagră, atunci iarna va fi una bună. În schimb, dacă se așază o oaie albă, atunci iarna va fi una aspră.
Se mai spune că până pe 26 octombrie este bine să îți plătești toate datoriile, deoarece în caz contrar se vor dubla după această dată.
Dacă vei cinsti așa cum se cuvine această zi, Sfântul Dimitrie te va feri de lovituri de orice fel și vei avea parte de un an liniștit și binecuvântat din toate punctele de vedere.
O altă tradiție de care trebuie să ții cont de Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir este să nu te piepteni. Se spune că dacă te vei pieptăna în ziua de Sfântul Dimitrie vei fi lovit de necazuri, așa că ar trebui să ții cont și de această tradiție importantă.