Romanița Iovan, în costum de baie la 54 de ani. Află secretele ei

Romanița Iovan, în costum de baie la 54 de ani. Află secretele ei
Romanița Iovan, în costum de baie la 54 de ani. Află secretele ei

Cum vara este sezonul vacanțelor, iată că nici Romanița Iovan nu s-a dat la o parte. Aflată într-o vacanță la malul mării, creatoarea de modă a făcut furori în costum de baie. La cei 54 de ani, fostul manechin arată senzațional.

Este clar că timpul nu iartă pe nimeni, iată, însă, că Romanița a reușit să sfideze gravitația la cei 54 de ani ai săi. Fost manechin și, în prezent, creator de modă, Romanița a postat pe contul său de Instagram mai multe imagini sexy în bikini. Aceasta a ales să își expună formele de invidiat pe malul mării din Grecia, departe de ochii curioșilor de pe meleagurile românești.

Nu e doar genetică, iată ce secrete are

O combinație destul de greu de obținut, când este vorba de aspectul fizic, este aceea de a fi slabă, dar, în același timp, să ai și forme. Se pare că Romaniței îi reușește această combinație. Decolteul generos al creatoarei de modă, precum și talia de viespe arată mult mai bine decât cele ale multor puștoaice de 20 de ani.

În cazul Romaniței, geneticul nu este de ajuns. Pentru a arată atât de bine, creatoarea de modă face eforturi considerabile. Pentru a fi în formă, Romanița nu renunță la sport nici în vacanță. Aceasta și-a luat în bagajul de vacanță și echipamentul de sport. Pe lângă sportul nelipsit din rutina zilnică a creatoarei de modă, alimentația joacă un rol important. Iată care sunt secretele vedetei, Romanița a dezvăluit cum își menține formele de invidiat.

Citeste si: Andreea Ibacka, imagini de senzație de pe plajă

Citeste si: Plușica de la Puterea Dragostei, goală! Cum arată cu adevărat de când a slăbit

Citeste si: Mihaela Bilic răstoarnă tot ceea ce ştiam despre alimentaţie: "Micul dejun e un moft"

"Mănânc mai mult legume, fructe şi peşte. Îmi iau zahărul din fructe. Nu mănânc foarte des dulciuri şi nu sunt o gurmandă. Meniul meu este compus dimineaţa din seminţe, de in, de floarea soarelui, cu lapte de cocos, ovăz sau de orez.Viciul meu este cafeaua, la ibric, cu caimac, fără zahăr. E un ritual, sunt obsedată să pun în ceşcuţe. Nu beau alcool şi nu fumez, dar cafeaua o ador.

Un alt truc este carafa cu apă în care pui un ban sau o linguriţă de argint şi busuioc proaspăt şi laşi aşa peste noapte. A doua zi bei toată apa aia, 750 ml pe stomacul gol.", a dezvăluit creatoarea de modă.

 

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 

 

 
 
 
 
 
 
 

#morningstyle #beyourfitnesstrainer #feelthediference

A post shared by Romanita Iovan (@romanitaiovan) on



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Astea sunt alimentele care iti saboteaza silueta! Afla adevarul despre mancare!

Cum a reacționat Simona Halep când a văzut-o pe Kate Middleton la Wimbledon. Campioana a stat în loja regală alături de noul său partener

Cum arată fiul Mădălinei Manole la 17 ani! Fratele regretatei artiste a publicat o fotografie în premieră cu Petru Mircea Jr.

O femeie moartă de două săptămâni a fost găsită în casa partenerului ei. Cumnatul victimei și vecinii SCOT LA IVEALĂ DETALII SFÂȘIETOARE! Ce se întâmpla în familia lor și când A FOST VĂZUTĂ ULTIMA DATĂ: "A săpat o groapă, dar a lăsat-o în..."

Tzancă Uraganu, declarații cutremurătoare despre ceea ce s-a întâmplat, de fapt, cu Doru de la Constanța: „Avea probleme de sănătate și nu le-a tratat”

Andreea cedează chiar în fața lui Mario: „Mi-ai zdruncinat sufletul”. Aflați ce se va întâmpla cu cei doi concurenți „Casa iubirii” în ediția de miercuri, 15 iulie, de la 10:00 și 16:30, la Kanal D

(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro