România, în doliu! Ioan Vasiliu a murit

România, în doliu! Ioan Vasiliu a murit
România, în doliu! Ioan Vasiliu a murit

Ioan Vasiliu a murit, iar înmormântarea urmează să aibă loc sâmbătă, la ora 13.00, la Cimitirul Bellu din București.

Peste doar câteva zile – pe 17 februarie – Ioan Emil Vasiliu ar fi împlinit 78 de ani.

Ioan Emil Vasiliu s-a născut în Giurgiu, pe data de 17 februarie 1941. A absolvit Universitatea din Galaţi şi Academia de Studii Economice Bucureşti, Facultatea de Relaţii Economice Internaţionale. Cu peste 20 de ani de experienţă în domeniul diplomaţiei, Ioan Emil Vasiliu a îndeplinit misiunea de ambasador al României în Iran (1990 – 1994), Filipine (1195 – 1997) şi Emiratele Arabe Unite (2000 – 2007), dar şi pe cea de însărcinat cu afaceri. În această perioadă, Ioan Emil Vasiliu a reprezentat statul român la cel mai înalt nivel diplomatic.

Citeste si: Marina „Plușica” de la Puterea Dragostei, eliminată din Casa Fetelor. Daniel a postat poze cu ea în România

De asemenea, el a ocupat funcţia de Prim adjunct al Ministrului Comerţului Exterior, perioadă în care a coordonat departamentele Speciale – cooperare industrială şi economică, relaţii bilaterale, finanţări.

Citeşte continuarea pe Cancan.ro.



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Gripa face tot mai multe victime. Bilanțul morților a ajuns la 124

Femeia din spatele deciziilor premierului Luca Niculescu. Cine este diplomata Mihaela-Ilincuța Ștefan-Simion

Fiul Mădălinei Apostol, acuzații grave după moartea mamei sale. Tony susține că mai multe bunuri de valoare au dispărut și le cere celor implicați să le înapoieze

VIDEO Hollywood-ul ar fi invidios pe asemenea cadre! Gigi Becali, ÎNTR-O IPOSTAZĂ în care puțini s-ar fi așteptat să-l vadă așa: "Zici că-i dintr-un film. A..."

Tristețe fără margini la Hollywood! S-a stins din viață actorul american Tom Skerritt, care s-a remarcat în filme de excepție precum ”Tom Gun”, ”Alien” sau ”Picket Fences”

România trece la ora de iarnă sâmbătă noaptea. Cum vor circula trenurile

VIDEO Horoscopul săptămânii 12-18 octombrie. Se anunță o perioadă tensionată


Video

Clipul zilei pe kfetele.ro