Rețete de post cu avocado. 3 idei pentru un mic dejun rapid și delicios

Rețete de post cu avocado. 3 idei pentru un mic dejun rapid și delicios

Iată câteva rețete de post cu avocado, perfecte pentru micul dejun, gustările dintre mese sau chiar cină.

Avocado poate fi mâncat în orice moment al zilei, cu atât mai mult dimineața, la micul dejun, iar câteva idei și combinații ca scoase din revistă cu siguranță te vor face să vrei să consumi mai des acest fruct, nu doar pentru felul versatil în care îl poți repara, ci și pentru sațietatea sa și pentru sănătatea pe care o oferă, mai ales dacă e consumat la prima masă a zilei. Dacă ai încercat până acum un avocado și nu ai fost surprins de gustul său, trebuie să știi că acesta este bun de mâncat după ce este cules, atunci când își schimbă culoarea de la verde închis la maro închis spre negru, așa că este timpul să te gândești mai bine dacă ai ales ceea ce trebuie de pe raftul magazinului.

Dacă codița fructului se desprinde cu ușurință, înseamnă că avocado este copt și este perfect de introdus în mâncărurile tale.

Mic dejun de post cu avocado

Rețete de post cu avocado. 3 idei pentru un mic dejun rapid și delicios [Sursa foto: freepik]

Rețetă simplă și de post de care vă puteți folosi este toastul cu avocado și diferite toppinguri. Pentru acest lucru nu aveți nevoie de cât de două felii de pâine proaspătă, avocado, sare, zeamă de lămâie, ulei de măsline, iar la toppinguri puteți folosi roșii cherry, spanac sau ridichi. Începe prin a zdrobi avocado într-un bol cu ajutorul unei furculițe, peste care adăugați sare și zeamă de lămâie și continuați să amestecați. Întindeți câte un strat generos în compoziția cu avocado pe fiecare felie de pâine, iar la final adăugați orice copil doriți deasupra, după gust și preferințe.

Puteți să tăiați roșii cherry, să puneți frunzulițe de spanac, ridichi tăiate cubulețe, ori să puneți verdeață după bunul plac, Apoi se stropește cu puțin ulei de măsline pe deasupra. Indiferent ce anume veți alege, va fi un preparat delicios, sățios și perfect pentru micul dejun sau gustare între mese.

Alte rețete de post cu avocado

Rețete de post cu avocado. 3 idei pentru un mic dejun rapid și delicios [Sursa foto: freepik]

Salată cu avocado și somon

Ingrediente:

  • 1 avocado
  • somon afumat
  • baby spanac
  • broccoli
  • sare
  • 1 lingură de ulei de măsline extravirgin
  • zeamă de lămâie

Pentru zilele de post cu dezlegare la pește, puteți să apelați cu încredere la câteva felii de somon, așa că mai bine pregătiți o salată cu avocado și somon afumat. Pentru acest lucru aveți nevoie de un avocado, somon afumat, baby spanac, broccoli, sare, o linguriță de ulei de măsline extravirgin și zeamă de lămâie. Curățați avocado, scoateți pulpa cu o linguriță și o feliați. Adăugați într-un bol spanacul, broccoli, somonul afumat tăiat în bucăți mici și feliile de avocado peste care presărați puțină sare, ulei de măsline și zeama de la lămâie. Amestecați bine, iar pe deasupra puteți adăuga alte verdețuri care vă fac cu ochiul.

Paste cu avocado

Citește și: Andreea este dispusă să-l aștepte pe Ionescu! Tânăra a făcut mărturisiri de senzație, la scurt timp după eliminarea din „Casa iubirii”- kanald.ro

Citește și: Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte- stirilekanald.ro

Ingrediente:

  • Avocado bine copt
  • Linguriță zeamă de lămâie
  • Sare (piper)
  • Catel de usturoi
  • Cateva fire de patrunjel verde
  • ulei de masline
  • Roșii
  • 200 grame paste

Pentru iubitorii de paste, care nu refuză o farfurie plină niciodată, puteți să încercați paste cu avocado și sos cremos de usturoi. Aveți nevoie de un avocado bine copt, o lingură de zeamă de lămâie, sare, un cățel de usturoi, câteva fire de pătrunjel verde, ulei de măsline și roșii. Tăiați avocado cubulețe, la fel și roșiile pe care le amestecați cu uleiul de măsline, zeama de lămâie, verdețurile, sare, piper, apoi le amestecați cu pastele fierte și mai adăugați câteva picături de ulei de măsline deasupra. Această mâncare poate fi o cină delicioasă sau un prânz, în funcție de preferințe. Iată trei rețete de care cu siguranță vei avea nevoie în perioada postului și care sunt foarte ușor de făcut, nu trebuie să petreci foarte mult timp în bucătărie și nici nu trebuie să te gândești foarte mult ce să mănânci a doua zi. Te invităm şi mâine, pe kfetele.ro, pentru a descoperi mai multe sfaturi și trucuri despre un stil de viață sănătos și echilibrat, împreună cu idei creative și inspiraționale pentru a face fiecare zi specială.



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Supă cremă de dovleac și morcovi. Veți regăsi o cremozitate aparte!

Mirabela Grădinaru, în centrul unei controverse după prima apariție în SUA. Detaliul din comunicarea oficială care a stârnit criticile românilor

Imagini sfâșietoare în Filiași! Sicriul cu trupul neînsuflețit al Valentinei a fost adus la casa părintească

Alexandra Bădescu, despre presupusele FILMĂRI COMPROMIȚĂTOARE în care Mădălina Apostol ar fi fost surprinsă. Dezvăluiri despre IMAGINILE pe care Nick Rădoi și Cătălin Grozavu și le-ar fi trimis unul altuia: "Informația asta este venită strict din sursă...

Bertan Asllani, actorul care joacă rolul Alaz Soysalan, în serialul „Inimă rebelă”, pasiune nebănuită! Iată cu ce se ocupă carismaticul tânăr când nu se află pe platourile de filmare

Horoscop pentru ziua de sâmbătă, 26 septembrie 2026: Zodia care se hotărăște să își schimbe stilul de viață și intră la dietă

A murit Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi! Tânăra și-ar fi pus capăt zilelor


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro