Reacția lui Vladimir Putin după discursul președintelui Joe Biden! Liderul Rusiei este în favoarea negocierilor, dar spune că vor fi „foarte dificile”

Vladimir Putin
Vladimir Putin

Kremlinul a anunțat că Vladimir Putin este de acord cu negocierile pentru depăşirea tensiunilor de la granița Ucrainei.

Vladimir Putin a avut o primă reacție după discursul președintelui Joe Biden! Potrivit ultimului anunț venit de la Kremlin, președintele rus susține negocierile pentru depăşirea tensiunilor de la granița Ucrainei, iar deschiderea pentru acestea discuții, exprimată de preşedintele american Joe Biden, este considerată „un semnal pozitiv”. 

Citeste si: Clarvăzătoarea Maria Ghiorghiu, despre începutul unui război: "Ne certăm o viață întreagă cu cei de lângă noi"

Vladimir Putin
Vladimir Putin[Sursa foto: Hepta]

Anunțul Kremlinului după discursul lui Joe Biden

În cadrul unui discurs susținut marți, 15 februarie, președintele Joe Biden a declarat că un atac rusesc împotriva Ucrainei „rămâne absolut posibil”, dar chiar și așa trebuie dată șansa diplomației.

„Este (un lucru) pozitiv că SUA şi-au exprimat la rândul lor deschiderea pentru negocieri serioase”, a declarat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, potrivit agențiilor internaționale de presă citate de Agerpres.

Mai mult decât atât, oficialul a salutat apelul președintelui american pentru cetățenii ruși, însă i-a sugerat în același timp că ar fi fost mai corect să le recomande ucrainenilor să nu mai tragă unii în alţii. 

„Cetăţeni ai Rusiei, nu sunteţi duşmanii noştri”, a spus Joe Biden, sugerând faptul că nici Statele Unite și nici NATO nu constituie o „ameninţare” pentru această ţară.

Mai mult decât atât, purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, a subliniat faptul că negocierile respective ar putea fi „foarte dificile”, dat fiind faptul că pentru Rusia ele ar

urma să ducă la o reformă a arhitecturii de securitate europeană rezultată de după Războiul Rece.

„Acesta va fi un lucru foarte dificil, va fi nevoie de multă flexibilitate de ambele părţi, de voinţă politică”, a mai spus Peskov.

Citeste si: Carmen Harra, previziuni pentru 2022! Ce se va întâmpla în România anul acesta: „Guvernul va cădea”

Citește și: Cine este Senin, noul concurent din „Casa iubirii”! Vine din Germania și este mecanic- kanald.ro

Citește și: VIDEO Cresc prețurile la alimente și energie. Presiune tot mai mare pe bugetele românilor- stirilekanald.ro

Joe Biden: „Invadarea Ucrainei se va dovedi a fi o rană autoprovocată”

Liderul de la Casa Albă a mai spus, în cadrul discursului de marți, că Rusia s-ar putea confrunta cu o serie de costuri uriașe în cazul unei invazii a Ucrainei.

„Dacă Rusia atacă Ucraina în zilele sau săptămânile următoare, costul uman pentru Ucraina va fi imens. Și costul strategic pentru Rusia va fi, de asemenea, imens. Lumea

nu va uita că Rusia a ales moartea și distrugerea inutile; invadarea Ucrainei se va dovedi a fi o rană autoprovocată”, a fost anunțul lui Joe Biden. 

„Dacă Rusia continuă, vom strânge lumea în spatele nostru să se opună agresiunii”, a mai declarat oficialul.



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Valabilitatea voucherelor de vacanță a fost preungită! Românii care se vor bucura de servicii turistice gratuite

Cum a anunțat Ilinca Vandici că este însărcinată din nou. Cine este bărbatul alături de care și-a refăcut viața după divorț

EXCLUSIV | Ilinca Vandici este însărcinată! Vedeta Kanal D va deveni mamă pentru a doua oară

Ce se știe despre IDENTITATEA mamei și fiicei găsite moarte într-un apartament din Cahul și ce spune psihologii despre tragedia petrecută ÎN SPATELE UNEI UȘI ÎNCHISE: "Ar trebui să..."

Anca Pandrea s-a stins din viață la 80 de ani. Îndrăgita actriță se confrunta de mai mulți ani cu o boală cumplită

Secretul pe care Anca Pandrea l-a păstrat până în ultimele zile: „Astăzi a trebuit tot eu să îi dau vestea surorii sale”

Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro