Sâmbătă, de la ora 14:45, în ”ROventura”, Călătorie de neuitat, la Plaiul Bâscilor

Sâmbătă, de la ora 14:45, în ”ROventura”,  Călătorie de neuitat, la Plaiul Bâscilor
Sâmbătă, de la ora 14:45, în ”ROventura”, Călătorie de neuitat, la Plaiul Bâscilor

Emisiunea de călătorii ”ROventura” ne invită sâmbătă, de la ora 14:45, la Kanal D, să ne continuăm incursiunea în județul Buzău, de data aceasta, în comuna Chiojdu.

George Mihai și Andreea Străvoiu, gazdele ”ROventura”, ne vor purta pașii, pentru început, la Chiojdu, așezare pitorească, renumită pentru frumusețea sa, iar prima oprire o vom face la Casa cu Blazoane, un reper de tradiție neîntinată, aici, pe Plaiul Bâscilor.

Vom urca, apoi, pe traseul pitoresc care-și face loc, șerpuit, printre culmi domoale, urmând firul Bâscii Chiojdului. Ajunși pe aceste meleaguri, ne vom bucura de o binemeritată relaxare, în ținutul acesta de basm, unde timpul se scurge <altfel>.

Județul Buzău este, indiscutabil, un reper gastronomic, de care ne vom convinge încă o dată, alături de roventurieni, și vom trăi momente de poveste, la reîntâlnirea noastră cu gustul natural al bucatelor dar și al savorilor muntenești.

Nu ratați sâmbătă, de la ora 14:45, o nouă ediție ”ROventura”, cu George Mihai și Andreea Străvoiu, la Kanal D.

Credit foto: Ciprian Vlăduț



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Medana Oprea, destăinuiri de lângă sicriul bunului său prieten Ioan Isaiu. Soția lui Alin Oprea nu și-a putut stăpâni lacrimile: “Stând lângă sicriul lui, aveam senzația că îmi vorbește.”

Andreea Ibacka și Cabral divorțează? Reacția vedetei PRO TV când a fost întrebat

Acuzații explozive în cazul crimei din Bihor! Mesaj dur al mamei elevei ucise în Bihor: „Nu voi lăsa adevărul să rămână ascuns”

MOMENTE SFÂȘIETOARE la Teatrul Național din Cluj-Napoca! Trupul actorului Ioan Isaiu depus în APLAUZELE DURERII: "Dincolo de șocul pe care îl resimțim cu toții în fața acestei morți neașteptate se întinde acum un..."

Care a fost cel mai mare regret al actorului Ioan Isaiu, care a decedat fulgerător la vârsta de 56 de ani

Horoscop vineri, 15 mai 2026: Un semn zodiacal este nevoit să mintă pentru a nu își pună prietenii într-o situație stingheră, chiar dacă acest lucru îl va măcina mult timp de acum

Nicușor Dan a semnat demisia...


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro