HALUCINANT. La cercul Arctic ninge cu particule de plastic. Cum a fost posibil așa ceva

HALUCINANT. La cercul Arctic ninge cu particule de plastic. Cum a fost posibil așa ceva
HALUCINANT. La cercul Arctic ninge cu particule de plastic. Cum a fost posibil așa ceva

HALUCINANT. La cercul Arctic ninge cu particule de plastic. Cum a fost posibil așa ceva

La cercul Arctic ninge cu particule de plastic. Este concluzia alarmantă a cercetătorilor germani şi elveţieni care au descoperit zeci de mii de microparticule în zăpadă şi în bucăţi de gheaţă.

Cantitatea impresionantă de plastic este o ameninţare reală pentru mediu şi animalele de la Cercul Arctic, mai spun specialiștii. Particulele microscopice de plastic au ajuns în Cercul Arctic prin atmosferă şi au căzut odată cu ninsoarea.

Cercetătorilor nu le este clar, însă, cum au străbătut distanţe atât de mari. În calota glaciară au fost descoperite şi particule din cauciuc, vopsea şi alte fibre sintetice. Oamenii de ştiinţă se tem acum de impactul pe care toate aceste fragmente îl vor avea asupra ecosistemului, relatează antena3.ro.

 

Citeste si: Sărbătoare Mare: Sfânta Maria. Ce este interzis să faci de Adormirea Maicii Domnului. E PĂCAT MARE!

Citeste si: Anca Serea a născut! Ce nume deosebit va purta mezina familiei

Citeste si: Interpretarea viselor: Ce înseamnă când visezi că plângi? 



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Peste ce anume nu ar putea trece Anamaria Prodan în relație. Impresara spune lucrurilor pe nume: “Nu cred că este ceea ce trebuie pentru familie.”

5 soluții pentru a-ți recăpăta energia pe caniculă. Ce funcționează când căldura te epuizează

„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor

VIDEO Igor Cuciuc cântă despre profesorii care, prin răbdare și dăruire, au contribuit la FORMAREA OAMENILOR DE ASTĂZI. Ce spune despre dascălii care lasă amprente puternice ÎN SUFLETELE ELEVILOR, chiar și după trecerea anilor: "De fiecare dată când..."

VIDEO Cluj-Napoca se pregătește pentru cea mai spectaculoasă ediție UNTOLD: sute de mii de participanți și un impact economic de 120 de milioane de euro

Cine este Dany, bărbatul al cărui nume este scris pe colierul noii concurente din „Casa iubirii”... Vezi mai mult

Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro