Această vitamină scade riscul de CANCER. Când e indicat să o iei şi unde se găseşte

Această vitamină scade riscul de CANCER. Când e indicat să o iei şi unde se găseşte
Această vitamină scade riscul de CANCER. Când e indicat să o iei şi unde se găseşte

Ştim cu toţii câte beneficii are vitamina D, că susţine sistemul muscular şi osos şi protejează împotriva afecţiunilor respiratorii şi neurologice.

Conform unui studiu recent s-a demonstrat faptul că vitamina D ajută chiar şi la scăderea riscului de cancer, cu până la 20%. Se recomandă să includem vitamina D în rutina noastră, mai ales în perioada octombrie-aprilie, atunci când nu putem primi doza necesară de la soare.

Vitamina D joacă un rol extrem de important în viaţa noastră deoarece fixează calciul în oase, ne ajută să slăbim, ţine la distanţă diabetul şi chiar depresia.

Acest studiu pune pentru prima dată în balanţă legătura dintre vitamina D şi „boala secolului”, cancerul. Acest studiu amplu a fost realizat de Centrul Naţional pentru studierea cancerului, din Tokyo, Japonia.

Specialiştii au recoltat probe de sânge de la un număr de aproximativ 30.000 de oameni care au vârsta cuprinsă între 40 şi 69 de ani. Toate datele au fost analizate, iar rezultatul a demonstrat faptul că persoanele care aveau doza optimă de vitamina D aveau cu 20% mai puţine şanse de a se îmbolnăvi de cancer.

citeste continuarea pe pagina urmatoare >>>

 



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Nu-l bagi în seamă pentru că nu doare! Cum afli dacă ai ficatul bolnav

Kate Middleton, GAFĂ de neiertat! Ținuta care a atras un val de critici

Imagini greu de privit de la înmormântarea lui Alexandru Neacșu! Medicul rezident găsit mort la Spitalul Floreasca a fost condus pe ultimul drum: „O mare durere”

SCENE DE DURERE CUM RAR SE VĂD! A spus "ADIO" într-un mod cutremurător. Ce a făcut soția medicului rezident găsit mort în baia Spitalul Floreasca înainte de ÎNMORMÂNTARE: "De acolo de unde ești să ai grijă de copiii tăi, atâta te mai rog, ei erau..."

Alexandru Neacșu, medicul rezident găsit fără viață în baia Spitalului Floreasca, a fost condus pe ultimul drum: „Este o mare durere pentru noi!”

Horoscop vineri, 12 iunie 2026: Semnul zodiacal care are parte de discuții aprinse cu partenerul de viață

De ce slăbitul devine tot mai dificil după 35 de ani


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro