Cum cureti RAPID cada, cu doua ingrediente din bucatarie

Cum cureti RAPID cada, cu doua ingrediente din bucatarie
Cum cureti RAPID cada, cu doua ingrediente din bucatarie

O cadă pătată va înrăutăţi aspectul întregii băi, însă în ciuda faptului că nu poţi menţine întotdeauna cada perfect curată, ai totuşi posibilitatea să o cureţi şi să o faci să arate ca nouă. Pe lângă curăţarea periodică, trebuie să ştii că orice cadă are nevoie de o curăţare intensivă, de preferat cu produse profesionale, în funcţie şi de gravitatea petelor existente.

 

 

Între timp însă, petele prezente pe suprafaţă căzii pot fi îndepărtate, foarte simplu, cu ajutorul unor ingrediente din casa ta. Iată care sunt acestea:

 

Bicarbonatul de sodiu

 

Petele vechi prezente pe cadă pot fi îndepărtate cu uşurinţă cu ajutorul bicarbonatului alimentar. Amestecă o parte bicarbonat cu o parte peroxid de hidrogen, aplică soluţia rezultată pe cadă şi lasă să acţioneze timp de 40 de minute, după care şterge cu o cârpă moale.

 

Dacă întreaga cadă este pătată, ar fi bine să adaugi o cantitate mai mare de soluţie într-un tub cu pulverizator şi să o imprăştii apoi pe toată suprafaţă căzii.

 

La final, cada se clăteşte cu apă caldă din belşug.

 

Oţet

 

Umple cadă cu apă fierbinte şi adaugă în ea 3 litri de oţet şi 4 plicuri de bicarbonat de sodiu.

Lasă cada în acest fel timp de 3-4 ore, după care lasă apa să se scurgă şi şterge bine cu un burete înmuiat în detergent de vase sau chiar de rufe. Vei vedea cum cada va fi mai curată şi mai albă ca niciodată. În plus, oţetul dezinfectează, iar în aceste câteva ore ea va fi perfect curată şi dezinfectată.

 

Dacă nu te încântă varianta în care trebuie să umpli cada cu apă fierbinte, poţi pulveriza cantităţi mari de oţet pe suprafaţa căzii, dar nu înainte de a pune capacul pentru a evita ca

acesta să se scurgă, după care se spală cu o cârpă şi apă caldă.

 

De asemenea, este recomandat să ţii în baie un tub cu pulverizator plin cu oţet şi să împrăştii soluţia pe cadă, după fiecare utilizare. Este adevărat că mirosul este destul de înţepător, însă poţi fii sigură că în aer nu vor mai exista bacterii, iar mucegaiul nu va avea nicio şansă, potrivit ele.ro.



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

De ce aleg femeile împachetările corporale – Avantajele lor!

Cum a reacționat Simona Halep când a văzut-o pe Kate Middleton la Wimbledon. Campioana a stat în loja regală alături de noul său partener

Doliu în lumea manelelor! Doru de la Constanța a murit la 44 de ani: „Nu-mi vine să cred”

Și-a deschis ușa pentru un om în care a avut încredere, dar NU avea să știe CE URMA. Ce s-ar fi întâmplat în locuința bărbatului de 60 de ani din Gura Râului înainte de crimă a îngrozit vecinii. Motivul faptei este GREU DE IMAGINAT: "Pe parcursul..."

Ea este Antonia, alpinista care și-a pierdut viața în Munții Bucegi, după ce a căzut de la peste 10 metri înălțime. Colegii și apropiații sunt șocați de dispariția ei fulgerătoare

Horoscop săptămânal 13-19 iulie 2026: Leul se îndrăgostește iremediabil de un coleg de birou

(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro