Cum sa scapi de migrene cu remedii naturiste! Fac minuni pentru sanatate!

Cum sa scapi de migrene cu remedii naturiste! Fac minuni pentru sanatate!
Cum sa scapi de migrene cu remedii naturiste! Fac minuni pentru sanatate!

Migrenele sunt crize de scurtă sau lungă durată care apar la persoanele mai sensibile şi mai puţin adaptate condiţiilor naturale cu temperaturi ridicate şi insolaţii puternice.

În terapia cu plante medicinale şi aromatice, pe primul loc se situează uleiul de lavandă, care se diluează (patru picături în 150 ml apă), sau tinctură alcoolică de lavandă, cu care se ung tâmplele şi fruntea. Aceleaşi acţiuni vor avea masajele locale, timp de 5-10 minute, pe frunte, tâmple, ceafă şi tălpi, cu un amestec de uleiuri eterice din brad, pin, mentă şi fenicul, pe substrat de glicerină şi alcool. Aceste uleiuri eterice vor putea fi mirosite profund şi repetat de către bolnav, prin îmbibarea unui tampon de vată ce se ţine în jurul nasului.

În consumul intern, efecte sedative au infuziile din flori de tei, muşeţel, lavandă, soc, iasomie, frunze de mentă, Gingko biloba, roiniţă şi rozmarin, luate separat sau în amestec, cu adaos de bitter suedez, herba de sunătoare, sovârv şi patlagină, fructe de ienupăr, anason, chimion şi conuri de hamei. În timpul crizelor cu ameţeli şi tulburări de echilibru se va lua tinctură de păducel, valeriană şi talpa-gâştei (câte 15-20 picături de 3 ori pe zi).

Citeste mai multe aici.



Citește și:

Ai migrene? Bautura asta simple te ajuta sa scapi de ele!

Cum scapi de migrene cu ardei iute

Vă mai amintiți de Carla Bruni, soția lui Nicolas Sarkozy? Iată cum arată la 58 de ani FOTO

EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”

Premierul Portugaliei REACȚIONEAZĂ în scandalul dintre Cristiano Ronaldo și Jorge Jesus. MOTIVUL pentru care starul portughez a părăsit cantonamentul naționalei portugheze: "Statutul este una, dar regulile sunt aceleaşi pentru toată lumea. Eu sunt cel..."

Mihai Ghiță, așa cum nu l-ați mai văzut niciodată, duminică, la „Invitatul de 12”, la Kanal D2: „Pentru mine, bunicii mei au fost tot universul meu, toată copilăria mea. (...) N-am uitat niciodată ce m-au rugat să fac”

Rezumat episodul 13 „Inimă de mamă”, difuzat luni, 5 octombrie 2026, la Kanal D: Atilla acceptă nunta cu Lale, iar Karsu rămâne șocată când îi vede împreună

Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte


Video

Clipul zilei pe kfetele.ro