Povestea femeii care a intrat în moarte clinică şi a văzut ce este Dincolo

Povestea femeii care a intrat în moarte clinică şi a văzut ce este Dincolo
Povestea femeii care a intrat în moarte clinică şi a văzut ce este Dincolo

Parapsihologul Alina Albert a fost protagonista unui episod de moarte clinică, înregistrată oficial, pe când avea 24 de ani.

Ea a căpătat de atunci o percepţie extrasenzorială ce îi permite să se raporteze diferit la tot ceea ce ne înconjoară.

"Am ajuns pe o masă de operaţie într-un context foarte trist- am pierdut un copil într-o sarcină foarte mare. Nu pot să spun că a fost un avort propriu-zis, doar că într-un fel sau altul activităţile mele fizice au declanşat acest avort. Eram cumva la început de viaţă, foarte tânără şi foarte săracă.

Am ajuns la spital, am fost lăsată pe holurile spitalului de la ora 8 dimineaţă până la 15. Iar când am ajuns în sala de operaţie eram în şoc septic- mi-au făcut prima doză de anestezic, nu puteau să mă opereze pentru că infecţia era foarte mare, şi pentru a doua doză a trebuit să-şi dea acordul mama, pentru că ei nu îşi asumau responsabilitatea. A doua doză de anestezic practic m-a băgat în acea moarte clinică", a povestit Alina Albert.

Citeste contiunuarea pe pagina 2 >>



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Ileana Ciuculete a povestit drama care a determinat-o sa scrie melodia “Moarte, moarte nemiloasa”: “Joi a avut loc inhumarea, eu rezistand doar cu medicamente puternice!”

Se despart, după 9 ani de căsnicie! Ce poate pune la încercare un cuplu înainte de un deceniu împreună

EXCLUSIV | Ultimul rămas-bun pentru Mădălina Apostol. Trupul neînsuflețit a fost depus la capelă. Nick Rădoi și cei doi băieți ai ei, răpuși de durere

Mădălina Apostol a murit cu O DORINȚĂ NEÎMPLINITĂ ÎN SUFLET. Își făcuse planuri, spera că va avea timp să le ducă la capăt, însă NU a mai apucat. Tragedia I-A RĂPIT ȘANSA de a-și vedea visul împlinit: "Urma să își..."

Tristețe în lumea folclorului botoșănean! Maestrul Ionel Petrișoru, coregraful Ansamblului „Todireanca”, s-a stins din viață la 69 de ani

Calendar creștin ortodox joi, 17 septembrie 2026. Rugăciunea care se rostește pentru dezlegarea și iertarea de păcate

A murit Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi! Tânăra și-ar fi pus capăt zilelor


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro
Parteneri