Răzvan Lucescu, confesiuni emoționante despre tatăl său. Ce lecții a învățat de la Mircea Lucescu: ”De la el am învățat ce înseamnă respectul."

Răzvan Lucescu, confesiuni emoționante despre tatăl său. Ce lecții a învățat de la Mircea Lucescu: ”De la el am învățat ce înseamnă respectul.
Răzvan Lucescu, confesiuni emoționante despre tatăl său. Ce lecții a învățat de la Mircea Lucescu: ”De la el am învățat ce înseamnă respectul."

Mircea Lucescu s-a stins din viață la 80 de ani, iar o țară întreagă este în doliu.

Mircea Lucescu s-a stins din viață la 80 de ani și 8 luni, după o perioadă de 10 zile în care a fost internat în spital. Fostului selecționer i s-a făcut rău în timp ce era la antrenament cu echipa. Ultimul meci la care a stat pe bancă a fost atunci când România a jucat la barajul cu Turcia, iar câteva zile mai târziu a ajuns la spital. Acesta a trecut și printr-o intervenție, atunci când i-a fost montat un defibrilator cardiac și încă un stent, iar în ziua în care ar fi trebuit să fie externat, Mircea Lucescu  a suferit un infarct.

Ce lecții a învățat Răzvan Lucescu de la tatăl său

Citește și: Mircea Lucescu și-a prevestit moartea? Ce mesaj a transmis în urmă cu șase luni: „Nu obțin succes, mă îmbolnăvesc și mor!”

Mircea Lucescu

Mircea Lucescu

[Sursa foto: Hepta]

Citește și: Doliu în lumea fotbalului din țară! Mircea Lucescu s-a stins din viață la vârsta de 80 de ani: „Generații întregi de români au crescut cu imaginea sa în suflet!R

Într-un interviu pentru Spynews.ro, acum ceva timp, Răzvan Lucescu a vorbit despre relația specială dintre el și tatăl său. Mircea Lucescu a fost cel care l-a ajutat foarte mult în viață, iar de la el a învățat ce înseamnă respectul, munca și l-a văzut drept un exemplu. ”De la el am învățat ce înseamnă respectul, munca, cum să îți pregătești această muncă, cum să te prezinți în fața oamenilor. Că a vrut să îmi transmită, că am fost alături de el zi de zi și văzându-l l-am luat ca exemplu, aceasta este altă discuție. Am muncit și muncesc foarte mult, în timp am fost afectat de foarte multe discuții, lucruri, dar încet, încet am învățat să le ignor”, a declarat Răzvan Lucescu într-un interviu din trecut, conform sursei citate. Mircea Lucescu a fost o sursă de inspirație pentru fiul său, Răzvan Lucescu, iar valorile solide de viață care i-au fost transmite l-au ajutat să ajungă spre succes. ”Educația pe care am primit-o a fost una absolut normală, în niciun caz severă. Atunci când îmi spunea un lucru, îl făceam în secunda următoare. Nu încercam să îi spun așteaptă. Dacă eram la joacă și îmi spunea “Răzvan, hai la masa”, în momentul acela plecam, lăsam joaca. Am învățat de la el ce înseamnă respectul, pentru muncă, pentru cel de lângă tine”, a mai declarat Răzvan Lucescu.

Mircea Lucescu

Mircea Lucescu

[Sursa foto: Hepta]



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Rică Răducanu, dezvăluiri emoționante despre povestea de dragoste dintre Neli și Mircea Lucescu: „Sunt suflete pereche.”

Cristina Bâtlan s-a căsătorit! Cum arată cea mai discretă mireasă din showbizz-ul românesc FOTO

EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați

Daniela: "Ai căutat în toată camera dacă sunt microfoane. Te...". CE DOVEZI are concurenta din "Casa Iubirii" împotriva lui Valentin și CE RĂSPUNS ULUITOR i-a dat prezentatoarei când a fost întrebată de ele: "Acuzații foarte grave"

Tristețe mare pentru Adrian Minune! Artistul regretă enorm moartea „regelui din Dudești”

Calendar creștin ortodox duminică, 8 noiembrie 2026. Tradiții și obiceiuri de Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil

VIDEO Horoscopul săptămânii 12-18 octombrie. Se anunță o perioadă tensionată


Video

Clipul zilei pe kfetele.ro