Raluca Dumitru, reacție la adresa Vivianei Sposub! Ce spune vedeta despre fosta sa colegă de platou

Raluca Dumitru, reacție la adresa Vivianei Sposub! Ce spune vedeta despre fosta sa colegă de platou
Raluca Dumitru, reacție la adresa Vivianei Sposub! Ce spune vedeta despre fosta sa colegă de platou

Foarte sinceră și deschisă de fel, Raluca Dumitru a spus de la bun început lucrurilor pe nume, exact la fel ca acum! Cum a vorbit despre Viviana Sposub?

Raluca Dumitru și Viviana Sposub, două dintre cele cinci finaliste „Bravo, ai stil! Celebrities”, sezonul 7, au avut o inițiativă de a se apropia la începutul competiției de modă, însă pe parcurs lucrurile s-au schimbat radical. Deși cele două vedete au simțit că există o conexiune între ele în cadrul show-ului, Viviana Sposub și Raluca Dumitru au mărturisit că nu se pune problema unei prietenii și în afara platoului de filmare. Pentru a ajunge cât mai departe în competiție, vedetele au făcut un fel de pact, care la un moment dat a fost încălcat din ambele păriți, iar de aici a început întreaga poveste.

Ei bine, frumoasele brunete nu numai că au încheiat alianța, ci s-au și votat spre eliminare în anumite ediții. Prima care a început a fost chiar Viviana Sposub care a votat-o pe Raluca Dumitru pentru eliminare într-una dintre Gale, spre marea surpindere a tuturor.

Citeste si: Viviana Sposub, povestea din spatele prenumelui pe care îl poartă: „Inspirația în alegerea numelui meu…”

Cum se înțeleg, de fapt, Viviana Sposub și Raluca Dumitru?

Munca și efortul depus în cadrul competiției de modă de la Kanal D s-a văzut din ambele părți, atât la Viviana Sposub, cât și la Raluca Dumitru, drept pentru care telespectatorii au avut ocazia să le vadă și în Marea Finală. După ce titlul de cea mai stilată femeie din România și cecul în valoare de 100.000 de lei au fost luate de Roxana Erdei, cunoscută de public drept Ruxi, Raluca Dumitru a fost întrebată de fanii de pe rețelele de socializare în ce relații a rămas cu iubita lui George Burcea, iar răspunsul ei nu a întârziat să apară.

Citeste si: Viviana Sposub, rochie de mii de euro în Marea Finală „Bravo, ai stil! Celebrities”. Ce brand celebru a ales iubita lui Burcea

Sinceră și foarte asumată de fel, bruneta a publicat o imagine cu Viviana Sposub și a transnis un mesaj pentru curioși: „Aceeași părere pe care o aveți și voi”. Întrebată de un internaut ce discuții ar purta acum cu fosta sa colegă de platou, Raluca a răspuns: „Bună, ce mai zici?”

 



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Viviana Sposub leagă noi prietenii înainte de Marea Finală! Cu cine a fost surprinsă iubita lui George Burcea: „Când ți se pune pata...”

Cristina Bâtlan s-a căsătorit! Cum arată cea mai discretă mireasă din showbizz-ul românesc FOTO

Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate

Daniela: "Ai căutat în toată camera dacă sunt microfoane. Te...". CE DOVEZI are concurenta din "Casa Iubirii" împotriva lui Valentin și CE RĂSPUNS ULUITOR i-a dat prezentatoarei când a fost întrebată de ele: "Acuzații foarte grave"

Tristețe mare pentru Adrian Minune! Artistul regretă enorm moartea „regelui din Dudești”

Calendar creștin ortodox sâmbătă, 7 noiembrie 2026. Cine sunt Sfinții pomeniți în această zi și ce rugăciune este bine să rostești

VIDEO Horoscopul săptămânii 12-18 octombrie. Se anunță o perioadă tensionată


Video

Clipul zilei pe kfetele.ro