Proprietatile incredibile ale florilor de soc! Sunt ideale in curele de slabire si sunt un tonic minunat

Proprietatile incredibile ale florilor de soc! Sunt ideale in curele de slabire si sunt un tonic minunat

Pietele s-au umplut de flori de soc, care miros deosebit, si care pot fi cu adevarat miraculoase pentru sanatatea noastra.

Iata care sunt cateva dintre proprietatile terapeutice ale florilor de soc:

- efecte diuretice şi depurative;

- efecte puternic sudorifice şi diaforetice;

- efecte emoliente, laxative, purgative;

- efecte antiseptice şi cicatrizante;

- efecte galactogoge, antinevralgice şi antialergice.

În uz intern, florile de soc au efecte remarcabile într-un mare număr de boli:

- eliminarea toxinelor din organism, atât prin urină, cât şi prin transpiraţie, mărind activitatea secretorie a glandelor sudorifice;

- vindecarea unor afecţiuni renale, vezicale şi genitale, acţionând asupra epiteliului renal, cu stimularea activităţii rinichilor, dizolvarea nisipului şi a calculilor renali şi mărirea cantităţii de urină eliminată în timpul zilei;

- în afecţiunile căilor respiratorii, florile de soc sunt eficiente în gripă, guturai, răceală, răguşeală, tuse, crize severe de astm bronşic, bronşită, tuberculoză, febre eruptive (rujeolă, scarlatină), favorizând erupţia, combate infecţiile la nivelul plămânilor şi ale căilor respiratorii superioare.

Ceaiul din flori este eficace în crize de dispnee şi tuse, însoţite de cianozări, care trezesc bolnavul din somn, înainte de miezul nopţii, cu transpiraţie abundentă la trezire, agitaţie, anxietate şi extremităţi reci şi cianozate;

- calmarea durerilor reumatice, artroze, artrite, sciatică, nevralgii de trigemen şi intercostale, gută;

- intervine în curele de slăbire, cu efecte imediate în obezitate, celulită şi constipaţii cronice sau de natură nervoasă, datorită proprietăţilor diuretice şi laxative.

În uz extern, ceaiul de soc se foloseşte în furuncule, abcese, eczeme, degerături, arsuri, umflături, urticarie şi pentru comprese în conjunctivită, blefarită, eczeme ale pleoapelor şi orgelet, având rol de a reduce inflamaţiile şi de a fluidifica infecţiile.

Forme de administrare a florilor

- infuzie din 1-2 linguriţe flori uscate la 250 ml apă clocotită; se infuzează acoperit 10 minute, se îndulceşte după gust şi se beau 2-3 ceaiuri călduţe pe zi, ultima cană înainte de culcare.
Eficienţa creşte prin adaosul unei linguriţe de bitter suedez sau sirop de mentă;

- infuzie din amestec cu flori, frunze şi scoarţă de soc, în părţi egale, eficientă ca depurativ pentru curăţirea sângelui;

- infuzie din amestec cu flori de soc şi flori de tei, în părţi egale, folosită în afecţiuni ale căilor respiratorii, răceli şi bronşite;

- tinctura preparată sub formă de macerat, timp de 14 zile, în alcool 400, din care se ia câte o lingură dimineaţa pe stomacul gol şi seara, în 100 ml apă.

- socata, o băutură ideală de la tinereţe până la bătrâneţe, se prepară din 10-15 inflorescenţe proaspete, care se pun în 10 litri de apă; se fierbe până dă în 1-2 clocote, se adaugă 1 kg de zahăr sau miere de albine, o lămâie tăiată felii şi un pachet cu sare de lămâie. După răcire, se adaugă un cub de drojdie (cât o nucă) şi se lasă să fermenteze timp de două zile, cu agitare, folosind o lingură de lemn. Se strecoară şi se trage în sticle bine astupate, care se păstrează la rece, în loc întunecos. După preferinţă, băutura se poate colora cu zahăr ars. Consumul zilnic este de 2-3 păhărele înainte de mese, fiind un bun tonic general, spumant ca şampania, cu efecte diuretice, depurative şi antitoxice. O cură de două săptămâni, cu câte un litru de socată pe zi, în locul apei de băut, are efecte remarcabile la persoane cu surmenaj nervos, astenie, depresie psihică pe fond de stres, inhibări şi blocaje psihice. Consumul de socată se asociază cu un regim alimentar lacto-vegetarian şi un program de viaţă relaxat, cu plimbări zilnice în natură şi sporturi uşoare;

- infuzie cu concentraţie dublă (3-6 linguriţe la 250 ml apă clocotită) folosită sub formă de comprese, cataplasme şi băi fierbinţi în reumatism abarticular, dureri articulare, nevralgii, contuzii, afecţiuni oculare şi afecţiuni tegumentare (furuncule, abcese, erizipel);

- siropul Sambucovit, preparat cu o concentraţie mare din flori de soc şi fructe de măceş, are însuşiri şampanizante şi puternic vitaminizante.

Sursa articol: ziarullumina.ro

Citește și: Cine este Alexandra, concurenta care a intrat în „Casa Iubirii”. Aceasta este pasionată de dans și își dorește o relație bazată pe respect- kanald.ro

Citește și: Femeie împușcată de 7 ori în fața copilului ei de 1 an! Doi indivizi mascați au intrat în locuință și au atacat-o fără milă! De necrezut ce a urmat- stirilekanald.ro



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Care este starea de sănătate a lui Rică Răducanu și cum se simte după tratamentul făcut. Acesta speră la o minune pentru ca problemele să se amelioreze: “Să vedem cum merg, dacă nu...”

Zodii care se atrag ca un magnet. Relații pasionale și chimie irezistibilă

Medicii au făcut anunțul despre Sofia Vicoveanca, după ce artista a suferit un infarct! Ce se întâmplă cu ea în aceste momente?

Celebrul cântăreț columbian Yeison Jiménez și-a pierdut viața într-un teribil accident aviatic la doar 34

Mesaje de Anul Nou 2026. Urări speciale pentru familie și prieteni de Revelion

Mesajul emoționant transmis de Andreea Mantea la finalul sezonului 4 „Casa iubirii”: „Mi-aș dori...”

Imaginile durerii de la înmormântarea lui Matei, fiul preotului care a murit în ziua de Bobotează! Mama și fratele său se află în continuare în stare gravă la spital