Prognoza meteo: Iarna face ravagii. Unde lovesc ninsorile, când se anunţă primul viscol şi cum va fi vremea în decembrie

Prognoza meteo: Iarna face ravagii. Unde lovesc ninsorile, când se anunţă primul viscol şi cum va fi vremea în decembrie

Vremea continuă să fie tot mai rece, cu ninsori extinse în aproape toată ţară. Nici săptămâna viitoare nu scăpăm de temperaturile de iarnă, iar în decembrie, anunţă meteorologii, România ar putea fi lovită de primul viscol din această iarnă.

 

Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie(ANM), luni, vremea va fi în general închisă şi deosebit de rece pentru această dată în cea mai mare parte a ţării, exceptând regiunile nord-vestice unde valorile termice se vor situa în jurul mediilor multianuale, iar înnorările vor fi temporare. Se vor semnala precipitaţii pe arii relativ extinse, iar izolat se pot înregistra cantităţi de apă mai însemnate. Acestea vor fi sub formă de ninsoare la munte, mixte în sud-est şi predominant ninsori în rest. Izolat vor fi condiţii de polei. Vântul va sufla slab şi moderat cu intensificări în Muntenia, Moldova, parţial în Transilvania şi la munte, iar în Dobrogea va sufla tare. Temperaturile maxime se vor încadra între -1 şi 8 grade, iar cele minime între -7 şi 1 grad. 

 

 

Şi marţi se aşteaptă tot vreme închisă şi se vor semnala precipitaţii cu precădere în jumătatea de sud-vest a ţării. Acestea vor fi mixte la munte, predominant sub formă de ploaie în zonele joase de relief, iar pe arii relativ restrânse se va semnala polei. Vântul va prezenta local intensificări, cu precădere în regiunile sudice şi sud-estice, iar pe crestele montane va sufla tare. Temperaturile maxime se vor încadra între 0 şi 9 grade, iar cele minime între -5 şi 5 grade.   De miercuri, regimul termic va fi în continuare caracterizat de valori mai coborâte decât cele specifice perioadei îndeosebi în sudul şi estul ţării, iar probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi ridicată.

 

Citeşte continuarea pe Adevarul. 



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Horoscop Cassandra 19 – 25 noiembrie 2018. Trei zodii primesc o sumă mare de bani

Despărțirea este oficială, la Casa Regală! Nu s-a mai putut face nimic pentru a salva relația dintre cei doi

Unde și când își pot lua fanii rămas-bun de la Mugurel Vrabete. Anunțul făcut de trupa Holograf despre funeralii

Totul s-a întâmplat în această dimineață! CE A PĂȚIT tiktokerița Alina Mădălina: "Am avut un episod foarte urât. Oamenii ăia care m-au sunat și au încercat să..."

Horoscop COMPLET 19-25 noiembrie 2018. Bogăţie de noi evenimente: începe zodia Săgetător, avem Luna plină, Neptun iese din retrograd

BOMBĂ în „Casa iubirii”! Jaqueline l-a chemat în camera roșie pe... Vezi mai mult

VIDEO Crimă în Crevedia! Și-a ucis rivalul în mijlocul șoselei. „E nebun”


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro