Primele 12 zile din 2019 îți vor contura tot anul – ce e bine sa faci, potrivit NUMEROLOGIEI

 Primele 12 zile din  2019 îți vor contura tot anul – ce e bine sa faci, potrivit NUMEROLOGIEI
Primele 12 zile din 2019 îți vor contura tot anul – ce e bine sa faci, potrivit NUMEROLOGIEI

Momentele de trecere dintre ani sunt întotdeauna marcate de emotii intense. Ce e bine sa faci in primele 12 zile ale anului ca sa ai un inceput benefic in 2019

Ceea c vom detalia mai jos, are aplicabilitate asupra fiecarei persoane, iar influentele numerologice vor fi resimtite de toata lumea

ZIUA 1

O zi a limpezirii interioare, refacerea echilibrului spiritual, relaxare, meditație, practicarea exercițiilor de relaxare, preferabil în afara, departe de surse de stres și de informații care pot influența gândirea/ judecata. Este ziua în care se aseaza tihnit planurile principale ce vor marca întregul an.

Numerologia considera ca este important ca aceste planuri să se contureze în întregime în această zi, nu pe parcursul ultimelor zile din anul precedent și nici în următoarele, deoarece în orice activitate este vital primul pas, sau prima impresie. Este de ajutor să-ți evidențiezi calitățile, să-ți pui în valoare (față de propria persoană!) atuurile care te scot în evidență și care vor reprezenta pilonii propriei reușite. Dacă nu-i cunoști încă, este util să folosești această zi pentru a-i identifica, pentru că este periculos să pleci călare pe un cal legat la ochi.

Nu este recomandata folosirea listelor sau notarea tuturor intereselor/ dorințelor/scopurilor/ target-urilor pentru următorul an! Reprezintă o formă subtilă de distragere a atenției, de transfer al responsabilității și o eroare foarte mare în construirea încrederii în propria persoană. Toate, dar absolut toate necesare vor veni exact la momentul potrivit și când vei fi pregătit pentru ele.

Concentrarea este importanta în această zi, de aceea este bine sa stam cat mai linistiti si mintea să fie limpede, gândirea clară și imaginația descătușată.

Constiinta noastra va deveni astfel ferma si va putea contura exact ceea ce avem nevoie pentru noul an.

 



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Horoscop: Cum să-l seduci de Revelion în funcţie de zodia lui

Ce nu știai despre ambasadoarea SUA care s-a lăudat că statul ei poate răsturna guverne

Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză în râul Olt, s-a predat în Elveția. Vlad Bălțățeanu era căutat internațional

Ce au recunoscut Ahmed și Andra după DESCALIFICAREA din "Casa Iubirii"?! DEZVĂLUIREA făcută în timpul live-ului: "Noi o să...". Ce s-a întâmplat cu ei, de fapt

Tristețe în lumea presei din România. S-a stins din viață jurnalistul Patrick André de Hillerin, unul dintre fondatorii Academiei Cațavencu

Horoscop octombrie 2026: Care sunt cele mai norocoase trei zodii în luna octombrie 2026. Acestea vor avea noroc atât în dragoste cât și pe plan financiar

A murit Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi! Tânăra și-ar fi pus capăt zilelor


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro