Primele 12 zile din 2019 îți vor contura tot anul – ce e bine sa faci, potrivit NUMEROLOGIEI

 Primele 12 zile din  2019 îți vor contura tot anul – ce e bine sa faci, potrivit NUMEROLOGIEI
Primele 12 zile din 2019 îți vor contura tot anul – ce e bine sa faci, potrivit NUMEROLOGIEI

Momentele de trecere dintre ani sunt întotdeauna marcate de emotii intense. Ce e bine sa faci in primele 12 zile ale anului ca sa ai un inceput benefic in 2019

Sentimentul trecerii către un nou capitol are o încărcătură aparte și este cu atât mai aprins în noaptea dintre ani. Fără să ne dorim în mod deosebit, pe cei mai mulți dintre noi ne cuprind amintirile evenimentelor care ne-au marcat în ultimele 12 luni. O retrospectivă bogată în sensuri și învățăminte, un moment al intelepciunii și al recunoașterii meritelor, al satisfacțiilor și, mai presus de toate, clipe încărcate de un entuziasm fertil, capabil să nasca ambiții mărețe, planuri și dorințe de auto-depășire.

Cunoașterea numerologică oferă celor ce-și doresc să-i descopere secretele, numeroase tehnici de calcul și metode, pentru a fi utilizate cu folos în etapele de tranziție. Aflandu-ne in fata unor perioade de 12 luni ce se succed ciclic, sub forma anilor calendaristici, numerologia oferă o posibilitate de interpretare a unui astfel de ciclu evolutiv, prin care fiecare din primele 12 zilei ale anului, reprezintă cjintesenta fiecăreia dintre cele 12 luni.

La scală redusă dar cu o însemnătate dremarcabila în ceea ce reprezintă locul, rolul și activitățile benefice pentru fiecare luna din an, modul în care ne vom comporta în primele 12 zile ale anului ne va influența importanta asupra comportamentului nostru pe întreg anul calendaristic.

Astfel, respectând câteva reguli și cunoscând semnificația numerologică a fiecărei dintre primele 12 zile ale anului, ne putem crea un drum lipsit de obstacole majore pe întreaga perioadă a anului, indiferent de ceea ce ne-am propus sau ceea ce avem de facut.

Important este să ținem cont de beneficiile perioadei pe care o tranzităm, adaptând-o la propriul nostru mod de viață, la interese sau evenimentele cu care ne întâlnim.

Ciclul anual calendaristic este unul convențional și va avea efect asupra celor ce se ghidează în functie de calendarul gregorian, aflat in uz in majoritatea tarilor din lume.

 



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Horoscop: Cum să-l seduci de Revelion în funcţie de zodia lui

Horoscop detaliat pentru luna septembrie 2026: zodiile pentru care intervin mari schimbări

Detalii halucinante în cazul bărbatului găsit îngropat într-o curte din Botoșani! Marinel a fost înjunghiat în inimă, iar concubina lui se numără printre suspecți

Timpul NU A ȘTERS durerea din sufletul actriței. Anca Pandrea, GEST SFÂȘIETOR ÎN MEMORIA lui Iurie Darie: "A fost copleșitor. Pe măsură ce trece timpul parcă..."

VIDEO România sub asediul caniculei: cod roșu în vest și disconfort termic extrem în toată țara

Cine este Dany, bărbatul al cărui nume este scris pe colierul noii concurente din „Casa iubirii”... Vezi mai mult

Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro