Povestea pisicii care a devenit mamă la spital. A mieunat la toate ușile, până cineva i-a deschis, pentru a-și aduce pe lume puii

Povestea pisicii care a devenit mamă la spital. A mieunat la toate ușile, până cineva i-a deschis, pentru a-și aduce pe lume puii
Povestea pisicii care a devenit mamă la spital. A mieunat la toate ușile, până cineva i-a deschis, pentru a-și aduce pe lume puii

Povestea pisicii care a devenit mamă la spital a emoționat pe toată lumea.

O pisică din Iași a reușit să stârnească emoțiile medicilor veterinari, dar și acelor care au văzut ulterior filmările pe rețelele de socializare. Medicii veterinari au crezut că le-au văzut pe toate, însă un eveniment a reușit să le stârnească emoții tutror. Este vorba de o pisică, botezată mama Miți, deoarece nu se știa numele ei, care a ajuns, serile trecute, la Spitalul Veterinar din Iași, după ce a intrat în curtea acestuia și a început să miaune pe la toate ușile locației.

În momentul în care ajuns la una din ușile cu lumina aprinsă, aceasta s-a deschis, iar mieunatul ei a scos din clinică două cadre medicale, care au venit imediat să vadă ce s-a întâmplat cu pisica. Aceasta a fost invitată înăuntru, i s-a dat un loc cald, iar la nici câteva minute, pisica a adus pe lume patru pisoi.  „Nu știm cum a ajuns, știm doar că a ajuns singură pe aleea de lângă spital, a venit, a intrat pe poartă singurică, a căutat la fiecare ușă până a găsit-o pe cea luminoasă și s-a deschis.
Colegii au invita-o înăuntru și a fost ajutată imediat.”,
a spus medicul veterinar Diana Mocanu pentru Știrile Kanal D.

Mama Miți și cei cei patru pisoi, oferiți spre adopție

Citește și: 10 probleme și soluții comune legate de comportamentul câinilor

Pisica Miți
Pisica Miți[Sursa foto: Captură Stirile KANAL D]

Citește și: 6 motive pentru care câinele tău se uită la perete

Întreaga filmare de la Spitalul Veterinar din Iași a ajuns imediat virală, toată lumea fiind emoționată de faptul că pisica și-a dorit să aducă pe lume puiuții ei într-un loc în siguranță, pentru a ști că nu se întâmplă nimic,  atât ei,  cât și copilașilor ei. Aceasta a adus pe lume patru pisoi alb cu gri, două pisicuțe și doi motani, care nu au niciun nume momentan, dar medicii au spus că sunt perfecți sănătoși.

Mama pisică și puiuții ei vor rămâne sub supraveghere, ulterior fiind ajutați  să-și găsească o căsuță iubitoare.  Aceștia pot fi adoptați fie pe rând, fie toți alături de mama lor. Cadrele medicale au mai spus că pisica se simte foarte bine, mănâncă singură și are grijă de puiuții ei, iar imaginile ajunse pe rețelele de socializare au reușit să emoționeze până la lacrimi pe cei care s-au arătat imediat doritori să-și mărească familia cu unul sau mai multe animăluțe.

Pisica Miți
Pisica Miți[Sursa foto: Captură Stirile KANAL D]



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

6 motive pentru care câinele tău se uită la perete

Povestea de dragoste dintre Mircea Lucescu și Neli sau cum poate dura o căsnicie peste jumătate de veac

Răzvan Lucescu a părăsit România, la două zile de la înmormântarea lui Mircea Lucescu. Mărturisirea pe care a făcut-o cu lacrimi în ochi, în prima zi de Paște: „Am comunicat mult prea puțin cu el”

În timp ce Valentin Sanfira se relaxează în vacanță, Codruța Filip face ceva total neașteptat. LOCUL UNDE A FOST SURPRINSĂ

Ornela Pasăre, minune de Paște, după trei ani de chin: „A fost tare greu.”

Horoscop săptămânal 13-19 aprilie 2026: Anumite semne zodiacale vor avea parte de schimbări majore din punct de vedere profesional

Știrea momentului în România!


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro