Exista o poveste despre o femeie de la Constanta care a murit si a inviat. In urma mortii, femeia se preschimbase total: devenise unul dintre oamenii cei mai credinciosi.
Cineva din spital a anuntat familia si, chiar a doua zi, cei apropiati au sosit la Bucuresti, aducand cu ei sicriul si toate cele trebuincioase ingropaciunii. Jale mare pe bietul sot, care nu s-a putut opri din plans multa vreme. O intamplare – dar eu cred ca n-a fost doar intamplare, ci o adevarata minune! – a facut ca medicul legist al spitalului sa aiba un accident de masina, chiar in aceeasi zi, la Valenii de Munte, autopsia fiind astfel amanata.
Ei, ajungem la ziua a doua, pe la ceasurile amiezii. Medicii au trimis o brancardiera sa aduca trupul neinsufletit al femeii, pentru a-i face expertiza medico-legala. Obisnuita cu atmosfera lugubra a salii de morga, brancardiera a intrat degajata, fredonand un refren muzical. Cadavrul pe care trebuia sa-l transporte se afla in fundul incaperii, pe o masa din marmura. Chiar in clipa in care s-a apropiat de locul cu pricina, „moarta” a deschis ochii si i-a spus cu voce blajina: „Dumneata canti si pe mine ma lasi sa inghet pe lespedea asta de piatra?".
