Poti face apendicita din cauza samburilor de fructe? Iata ce spun specialistii!

Crezi ca copilul tau risca sa faca apendicita daca mananca fructe ce contin samburi?

Potrivit literaturii de specialitate, aceasta este una dintre cauzele posibile ale apendicitei.
Posibile, dar putin probabile totusi. Mai multe cercetari au aratat ca exista atat de putine cazuri de apendicite cauzate de seminte sau samburi, incat abia merita luate in calcul.
Concret, un studiu publicat in Medical Journal of Australia arata ca, din 1.409 cazuri de apendicita acuta, intr-un singur caz (ceea ce inseamna 0.07% din total), cauza a fost o samanta care a blocat apendicele.
Aceste statistici au fost confirmate de un alt studiu de caz, din 2011. Dintre cei 1.969 de pacienti diagnosticati cu apendicita acuta care au suferit o interventie chirurgicala intre anii 2002 si 2009, s-a dovedit ca doar in cazul unuia dintre ei infectia a fost cauzata de un sambure (adica 0,05% din total).
Concluzia ar fi ca nu este imposibil, dar este foarte improbabil ca samburii si semintele de fructe sau legume sa duca la apendicita. Totusi, in cazul in care copilul are o dieta foarte saraca in fibre, are probleme cu tranzitul intestinal sau sufera de constipatie, cel mai bine ar fi sa eviti cantitatile foarte mari de fructe cu samburi, cum ar fi strugurii sau zmeura.
La copii, apendicita acuta se manifesta prin febra, varsaturi, greata, tulburari de tranzit si lipsa poftei de mancare, insotite de dureri abdominale difuze, ce se accentueaza noaptea.
Afectiunea apare mai des la copiii cu varste de peste 10 ani, dar poate afecta si copii mai mici.
Sursa: Totuldespremame.ro

Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

VIDEO Georges de la Casa iubirii, adevărul despre relația cu Veronica: „Cred că ar fi bubuit în online.”

5 soluții pentru a-ți recăpăta energia pe caniculă. Ce funcționează când căldura te epuizează

Detalii halucinante în cazul bărbatului găsit îngropat într-o curte din Botoșani! Marinel a fost înjunghiat în inimă, iar concubina lui se numără printre suspecți

CINE ESTE POLIȚISTUL care a murit și povestea impresionantă din spatele unei VIEȚI DEDICATE UNIFORMEI: "Și-a îndeplinit misiunile cu responsabilitate, iar în relația cu colegii a fost un sprijin, un sfătuitor și un..."

VIDEO România sub asediul caniculei: cod roșu în vest și disconfort termic extrem în toată țara

Cine este Dany, bărbatul al cărui nume este scris pe colierul noii concurente din „Casa iubirii”... Vezi mai mult

Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...

Video
Clipul zilei pe kfetele.ro