Vrei să iei un credit, dar te gândești că nu poți face acest lucru deoarece ai un istoric negativ?
Ei bine, chiar dacă nu ai o imagine foarte bună și ai ajuns la Biroul de Credit ca rău platnic, figurând cu restanțe și întârzieri pentru plata ratelor sau a altor obligații financiare, ai șansa de a obține un nou împrumut. Nevoia de bani poate apărea în orice moment, iar dacă vorbim de o situație urgentă, cel mai simplu este să soliciți rapid un credit online. Iată cum poți face rost de bani dacă istoricul tău de credit te dezavantajează.
Ce înseamnă istoric negativ la Biroul de Credit?
Înființat în anul 2003, Biroul de Credit este o instituție privată care se ocupă de colectarea informațiilor despre clienții diferitelor instituții financiare. Principalul său rol este acela de a ajuta băncile sau alte societăți care acordă împrumuturi să facă o diferențiere clară între clienții rău platnici și cei care își achită toate datoriile la timp. Cum poți ajunge să ai un istoric negativ? În general, poți fi considerat rău platnic în cazul în care ai înregistrat întârzieri la plata ratelor la diferite credite sau dacă încă ai restanțe pentru anumite împrumuturi. Practic, orice experiență anterioară neplăcută cu instituțiile financiare te poate trece pe lista neagră.
Cum te afectează istoricul negativ la accesarea creditelor?
Fiecare instituție financiară are propriile reguli de creditare. Asta înseamnă că există bănci care îți vor analiza atent situația materială și familială, precum și istoricul din Biroul de Credit ca să determine dacă ești eligibil pentru un nou împrumut. Chiar dacă nu orice întârziere la plată te transformă într-un rău-platnic, când ai un istoric negativ există riscul să nu poți accesa deloc un credit sau poți să primești un împrumut, dar în condiții mai puțin avantajoase decât cele normale.
Poți accesa un împrumut online cu istoric negativ?
Răspunsul este da, poți beneficia de un împrumut online atunci când ai nevoie de bani. Chiar dacă băncile nu prea acordă credite persoanelor care nu au o bonitate apreciabilă sau le aplică acestora dobânzi mai mari ori le impun limite financiare, instituțiile financiare nebancare sunt mult mai îngăduitoare. În general, IFN-urile oferă posibilitatea solicitării unui credit rapid, online, de oriunde, singura condiție fiind necesitatea dovedirii unei surse minime de venit.
Având în vedere faptul că IFN-urile oferă împrumuturi mai mici, pe perioade mai scurte de timp, acestea nu-și fac griji cu privire la rambursarea creditului. În plus, modalitatea de acordare a creditului pentru persoanele care au un istoric negativ este mult mai relaxată decât în cazul băncilor.
Cum poți scăpa de istoricul negativ?
În cazul în care ai luat un împrumut în trecut și nu ți-ai îndeplinit întotdeauna obligațiile în termen înseamnă că ești pasibil în a apărea la Biroul de Credit. Pentru ca datele să fie șterse trebuie să treacă 4 ani de la plata ultimei restanțe. După această perioadă vei putea solicita credite fără să-ți mai fie luat în considerare istoricul pozitiv sau negativ. Practic, o poți lua de la zero în ceea ce privește solicitarea împrumuturilor. De asemenea, există și posibilitatea ca băncile să te consideră bun platnic și după cel puțin 6 luni după ce ți-ai achitat restanțele la creditele anterioare.
Un istoric negativ te poate limita în obținerea unui credit de la bancă, dar nu îți îngrădește dreptul de a accesa un împrumut online. Deseori, lucrurile nu funcționează așa cum ne dorim, însă este important să știi că există soluții pentru a face față neajunsurilor financiare chiar și atunci când te afli pe lista neagră a Biroului de Credit.