„Pe timpul războiului, omul devine neom. Se întoarce la instinctul lui animalic! Nu mai există nimic profund, nimic artistic, nimic uman.” Paul Ipate, lecție importantă de viață de la bunicul său!

„Pe timpul războiului, omul devine neom. Se întoarce la instinctul lui animalic! Nu mai există nimic profund, nimic artistic, nimic uman.” Paul Ipate, lecție importantă de viață de la bunicul său!

Paul Ipate a povestit o lecție importantă de viață pe care a învățat-o din generație în generație.

Paul Ipate este un actor foarte apreciat de la noi din țară, care de-a lungul timpului a reușit să ajungă la inima publicului prin intermediul talentului său actoricesc și al felului său de a fi, simplu, sincer și asumat.

Astfel, actorul a împărtășit cu fanii săi, din când în când, lecții importante de viață, pe care la rândul său le-a învățat de la membrii familiei sau din experiențele sale prin care a trecut de-a lungul vieții.

Invitat în cadrul podcastului moderat de Cătălin Măruță, îndrăgitul actor a vorbit despre cariera sa artistică, problemele cu care se confruntă societatea noastră, dar și despre relația cu familia sa.

Paul Ipate, lecție de viață importantă pe care a primit-o de la bunicul său

Citește și: „A fost un vis frumos pentru noi.” Jojo și Paul Ipate și-au unit destinele în fața lui Dumnezeu! Nunta a avut loc într-o locație de basm din România!

Paul Ipate [Sursa foto: Facebook]

Citește și: Cine este Paul Ipate. „Am zis mereu că acel film a fost făcut ca noi doi să ne întâlnim!”

Soțul Cătălinei Grama a povestit despre o lecție importantă de viață, pe care bunicul său a transmis-o din generație în generație, ajungând la el. Paul Ipate a abordat un subiect sensibil pentru zilele noastre: războiul, care este chiar la granița noastră și care a avut un impact considerabil asupra modului nostru de a trăi.

Tatăl meu spunea chestia asta: Să te ferească Dumnezeu de boală și de război. Pentru că ăla este momentul în care omul devine neom. Având experiența lui bunicu`, care a avut și jurnal de război și am povești cu bunicu` din război, nenumărate. Nenumărate! Filme întregi doar din câteva povești de-ale lu` bunicu`. Și asta e o vorbă de la bunicu`, preluată de tata. Pe timpul războiului, omul devine neom. Se întoarce la instinctul lui animalic. Știi? Doar la supraviețuire și atât. Nu mai există nimic profund, nimic artistic, nimic poezie, nimic uman .”, a spus Paul Ipate. 

Citește și: Horoscop pentru miercuri, 13 mai 2026: Semnul zodiacal care renunță la propriile nevoi pentru a-și ajuta cel mai bun prieten- kanald.ro

Citește și: De ce slăbitul devine tot mai dificil după 35 de ani- stirilekanald.ro

Ce a spus Paul Ipate despre traumele la copii

Paul Ipate [Sursa foto: Facebook]

Paul Ipate trăiește o frumoasă poveste de dragoste alături de Cătălin Grama. Cei doi s-au căsătorit vara aceasta și au împreună o fiică și pe Achim, băiatul Cătălinei din prima căsnicie. Actorul nu face diferențe între cei doi copii și este extrem de implicat în creșterea și educarea lor. Cu toate acestea, consideră că toți copiii capătă la un moment dat traume, dar pe care el încearcă să le diminueze, astfel încât celor doi copii să nu le fie frică de părinți.

Oricum, n-avem cum să creștem fără traume. E imposibil. Cine spune că își crește copiii fără traume, n-ai cum! Îl crești un handicapat. Traume, dacă nu le are de la tine, le va avea de la colegi, de la profesori...ele vin! Eu prefer tipul ăsta de traumă, pe care oricum, și eu lucrez acum. Lucrez să nu i se facă copilului meu frică de mine când mă uit la el .”, a spus Paul Ipate.



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

„Dacă v-ați luat o pisică sau un câine, e primul pas spre a rămâne singur multă vreme!” Monica Tatoiu, regulă importantă în relații! Ce a spus vedeta despre bărbații din România

Principesa Elena, apariție neașteptată în România! Ce se întâmplă la Casa Regală

Acuzații explozive în cazul crimei din Bihor! Mesaj dur al mamei elevei ucise în Bihor: „Nu voi lăsa adevărul să rămână ascuns”

CE AU AFLAT ACUM apropiații despre Ioan Isaiu a stârnit lacrimi și reacții puternice: "Aici stă dovada clară! A venit țintă la copilul meu..."

Barıș Kılıç, actorul care joacă rolul Omer în serialul „O dragoste”, un tătic devotat și grijuliu! Iată cum a fost surprins acesta în compania celor doi fii

BREAKING NEWS A fost prins bărbatul suspectat că i-a luat viața fetei de 18 ani găsită pe un câmp din Bihor. Acesta se ascundea într-un lan de rapiță

Nicușor Dan a semnat demisia...


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro