Iată diferența dintre părul maro și părul negru. Sfaturile de îngrijire pentru fiecare tip de păr în parte.
Culoarea părului negru și părului maro sunt ambele frumoase, dar sunt și câteva diferențe și necesită îngrijire specifică în funcție de culoarea tenului și sub tonul pielii. Unele persoane merg mai degrabă spre nuanțele ciocolatei, în timp ce altele preferă negrul profund și felul în care acesta le pune în valoare calitățile. Indiferent că ești naturală sau vopsită, trebuie să ai în vedere, în primul rând, care sunt diferențele dintre cele două tipuri de păr dar și cum trebuie acesta îngrijit în funcție de particularități.
Păr negru vs. maro
Citește și: Cum să-ți pensezi sprâncenele acasă, fără durere
Culoarea naturală a părului maro variază în funcție de nivelurile de pigment numit melatonină Astfel, atunci când vorbim de părul negru, concentrația din această substanță este mult mai ridicată, care determină culoarea în funcție de cantitatea sa. Dacă ai avut numeroase discuții cu cei din jurul tău cu privire la părul negru vs. cel maro, află că nu ești singura. Structura acestor culori clasice este una irezistibilă, fiind și dintre cele mai populare culori alese pentru podoaba capilară.
Părul negru se caracterizează prin nuanța sa profundă, bogată, care emană sofisticare și mister, iar pe de altă parte, culoarea părului șaten, dată de mai mica concentrație a pigmentului, cuprinde o gamă largă de nuanțe calde, cum ar fi maro deschis și închis. Este o culoare comună a părului găsit în diferite nuanțe, astfel ca naturalul variază de la ciocolata profundă până la caramel și brunet deschis. Este adesea asociat cu trăsături precum căldura, stabilitatea și fiabilitatea, dar chiar și acesta are o serie de avantaje și dezavantaje.
Toate acestea, uneori prezintă și dezavantaje, deoarece anumite nuanțe se pot estompa atunci când părul este expus la lumină puternică sau la soare, poate necesită mai multă întreținere pentru a-l menține viu și sănătos, dar și
Sfaturi de îngrijire pentru cele două tipuri de păr
Indiferent că alegem șatenul sau negrul, menținerea părului trebuie să fie dată de anumite procedee care au intrat deja în rutina noastră și au nevoie de atenție adecvată pentru a preveni decolorarea, deteriorarea sau oboseala lui. Utilizați șampoane, balsamuri și alte produse pentru păr special formulate pentru părul tratat la o astfel de culoare, deoarece acestea sunt blânde și ajută la păstrarea culorii pe perioade mai lungi. Spălați-vă părul colorat cu apă călduță sau rece în loc de apă fierbinte, pentru a nu îndepărta toată culoarea și pentru a nu face să se estompeze mai repede. Luați inclusiv în calcul utilizarea șamponului uscat între spălări pentru a vă menține părul proaspăt și pentru a preveni decolorarea lui. În momentul în care sunteți nevoit să petreceți mai multe ore în lumină sau în bătaia soarelui, alegeți să purtați o pălărie sau să utilizați produse cu filtre UV, pentru a preveni decolorarea lui. Acum, că știi care sunt diferențele dintre cele două tipuri de păr, dar și cum trebuie acestea îngrijite, cu siguranță vei privi mult mai bine fiecare particularitate în parte. Te invităm şi mâine, pe kfetele.ro, pentru a descoperi mai multe sfaturi și trucuri despre un stil de viață sănătos și echilibrat, împreună cu idei creative și inspiraționale pentru a face fiecare zi specială.
Citește și: A murit cunoscutul om de afaceri gălățean, Corneliu Istrate- stirilekanald.ro