Motivele pentru care dosarele de pensionare pot fi respinse. Ce trebuie să știe femeile înainte să facă acest pas

Motivele pentru care dosarele de pensionare pot fi respinse. Ce trebuie să știe femeile înainte să facă acest pas
Motivele pentru care dosarele de pensionare pot fi respinse. Ce trebuie să știe femeile înainte să facă acest pas

Depunerea dosarelor de pensionare, atât pentru pensia la limită de vârstă, cât și pentru cea anticipată, trebuie respectată cu strictețe. Iată ce se întâmplă dacă regulile nu sunt respectate.

Românii care urmează să depună dosarele pentru pensia anticipată sau pensia la limita de vârstă trebuie să știe că depunerea cererii de pensionare este un proces care trebuie respectat cu strictețe, iar lipsa unor documente poate duce la respingerea dosarului. Astfel, înainte să faci acest pas, trebuie să știi tot ce este necesar, cum ar fi actele obligatorii și condițiile de abordare. Cererea de pensionare, indiferent că este vorba de pensie anticipată sau de pensie limită de vârstă, trebuie depusă la Casa de Pensii și să respecte câteva reguli prevăzute de către aceasta. „Cererea de pensionare, împreună cu actele prin care se dovedește îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege, se depune, personal, de către titularului dreptului sau reprezentantul legal al acestuia, în termen de 30 de zile calendaristice de la data îndeplinirii acestor condiții, la casa teritorială de pensii competentă, în a cărei rază domiciliază titularul/reprezentantul legal al acestuia”, potrivit Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP).

Actele necesare pentru dosarul de pensionare și ce poate duce la respingerea dosarului

Citește și: Pensionarele cu venit sub 2574 de lei trebuie să știe asta. Cine nu va primi ajutorul de 400 de lei, deși se încadrează în criteriul stabilit

Citește și: Pensionarea anticipată pentru anul 2025. Ce trebuie să știe femeile despre anii de muncă pentru a ieși mai repede la pensie

Dacă vorbim de pensie anticipată, aplicată cu penalizare, aceasta se poate acorda cu până la cinci ani înainte de împlinirea vârstei de pensionare, însă trebuie să se știe faptul că cei care pot beneficia de ea sunt persoanele care au realizat stagiul complet de cotizare contributiv  precum și cei care au depășit stagiul complet de cotizare contributiv. Actele necesare pentru pensionare sunt:

  • Cererea pentru înscrierea la pensie;
  • Carnetul de muncă în original și copie;
  • Carnetul de pensii și asigurări sociale pentru membrii CAP sau agricultori, în original și copie;
  • Actele de stare civilă (BI/CI, certificat de naștere și căsătorie);
  • Livretul militar;
  • Diploma de absolvire a învățământului universitar, în original și copie;
  • Adeverința privind sporurile și condițiile de muncă deosebite;
  • Alte acte relevante pentru vechimea în muncă și serviciu.

În cazul în care nu sunt îndeplinite cerințele legale, cum ar fi stadiul de cotizare incomplet sau vârsta insuficientă, ori documentele depuse sunt incomplete, dosarul poate fi respins.



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Pensionarele urmează să primească 400 de lei înainte de Paște. Când vor fi livrați banii?

Cristina Bâtlan s-a căsătorit! Cum arată cea mai discretă mireasă din showbizz-ul românesc FOTO

Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”

Cutremurător! Vlad Băltățeanu ar fi recunoscut ÎN FAȚA PSIHIATRULUI ce s-ar fi întâmplat, de fapt, între el și tânăra de 28 de ani: "Am luat-o în mână și am lovit-o. Am vrut să dau în ea cu..."

Detalii tulburătoare despre moartea suspectă a Andradei, tânăra de 21 de ani găsită fără suflare într-un apartament din Râmnicu Vâlcea

Calendar ortodox 14 noiembrie 2026. Este lăsatul secului pentru Postul Crăciunului. Ce trebuie să știe credincioșii

Știrea momentului în România


Video

Clipul zilei pe kfetele.ro