Mona de la Puterea Dragostei, primele declarații despre despățirea de George. A început să plângă!

George și Mona
George și Mona în casa Puterea dragostei.

Mona de la Puterea Dragostei a decis să ofere primele declarații despre despărțire de George, despărțire pentru care a fost dur criticată.

Un nou conflict s-a iscat în casa Puterea Dragostei, după ce Mona a fost eliminată. Tânăra a decis să pună punct relației cu George, motiv pentru care a fost dur criticată de către fanii tânărului, chiar dacă acesta își făcea de cap alături de o altă femeie, potrivit spuselor Monei.

Mona și George
Mona și George, sărut pasional în fața camerelor de filmat.

Primul cuplu din cel de-al treilea sezon al emisiunii „Puterea Dragostei” a fost reprezentat de Mona și George care s-au despărțit mult mai repede decât s-ar fi așteptat atât colegii lor de platou, cât și internauții sau fanii emisiunii.

Tânăra a părăsit platourile de filmare, iar George încă se află la Istanbul, de unde a făcut numeroase afirmații despre relația lui cu frumoasa fostă concurentă, afirmații pe care telespectatorii le-au crezut.

Mona, primele declarații despre despărțirea de George de la Puterea Dragostei

Mona, fosta concurentă la Puterea Dragostei a aruncat bomba și a dezvăluit că deși ea și George și-au început relația în cea de-a doua ediție a emisiunii Puterea Dragostei, s-au despărțit extrem de repede, încă de la primele certuri, chiar dacă toată lumea ar fi crezut că tinerii vor forma

un cuplu și după terminarea emisiunii.

Mona și George
Mona și George când încă formau un cuplu la Puterea Dragostei.

Mai mult, înainte ca Mona să părăsească emisiunea, cei doi îndrăgostiți s-au certat extrem de tare, iar George a declarat în fața tuturor că el și fosta sa iubită nu se vor mai împăca vreodată, pentru că niciunul dintre ei nu își dorește. În cadrul unui live, tânăra mămică a mărturisit adevărul și a explicat în detaliu adevăratele motive pentru care ea și concurentul de la Puterea Dragostei au decis să se separe.

Potrivit spuselor Monei de la Puterea Dragostei, cei doi s-au blocat pe rețelele de socializare, iar șansele unei împăcări sunt minime, mai ales că tânărul și-a manifestat interesul față de alte două concurente din casa iubirii, fiind vorba despre Mariana și Mădălina. De altfel, George s-a afișat alături de o femeie misterioasă la doar câteva zile după despărțirea de Mona, fapt ce a deranjat-o extrem de mult.

Citește și: Cine este Andreea, noua concurentă din „Casa iubirii”! Frumoasa tânără are 23 de ani și este studentă la Finanțe Bănci- kanald.ro

Citește și: De ce slăbitul devine tot mai dificil după 35 de ani- stirilekanald.ro

Mona și George
Mona și George în afara emisiunii Puterea Dragostei.

„Sunt lucruri nerezolvate la mijloc. Noi nu putem să comunicăm, de aceea eu spun ceva, el altceva.

De exemplu, el aseară a făcut un live în care a intrat o domnișoară cu el. Ce ar fi trebuit să fac în momentul ăla, să-l blochez? Nu, eu am intrat pe grupul de susținere și am întrebat cine este domnișoara, nu m-am dus ca să-l blochez.

Ceea ce însă a făcut el astăzi, după ce avăzut mesajele. Da, m-a blocat! Fără să poarte o discuție cu mine.

Este vulcanic, el ia deciziile singur. El a zis că eu nu mai vreau sa fiu cu el, eu vă spun invers, el nu vrea să mai fie cu mine. Noi tot timpul așa am fost, fiecare spune alt lucru, pentru că noi nu comunicăm. Nu putem să luptăm pentru iubirea noastră dacă nu suntem în aceeași barcă...”, a dezvăluit Mona.



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Alexandra de la Puterea Dragostei, acuzată că-şi neglijează fetiţa! "A spus că o să cheme Protecţia Copilului"

Cum arăta Alexandra Căpitănescu înainte de celebritate. Este de nerecunoscut în prima sa apariție la TV

S-a aflat abia acum! Cine a venit la înmormântarea Alisiei, tânăra ucisă fără milă în Bihor! Tatăl vitreg al fetei în vârstă de 18 ani a spus totul: „Nu i-am interzis să vorbească cu el”

MESAJUL TRANȘANT al lui Pavel Orlov, unul dintre membrii juriului R. Moldova. Ce spune despre VOTUL ACORDAT ROMÂNIEI la Eurovision 2026: "Dacă autoritatea mea nu este suficientă pentru unii dintre voi, atunci voi atașa special graficul de..."

VIDEO Alexandru, băiețelul de 5 ani din Sibiu, a fost externat și a ajuns acasă. Părinții micuțului găsit în pădure, primele declarații după ce fiul lor s-a întors în sânul familiei

Horoscop pentru ziua de joi, 21 mai 2026: Un semn zodiacal își schimbă brusc prioritățile și începe să se gândească mai mult la propriul confort

Nicușor Dan a semnat demisia...


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro