Micropigmentarea buzelor. Opțiuni de formă și stil pentru a obține aspectul dorit

Micropigmentarea buzelor. Opțiuni de formă și stil pentru a obține aspectul dorit
Micropigmentarea buzelor. Opțiuni de formă și stil pentru a obține aspectul dorit

Există persoane care apelează la micropigmentarea buzelor, dar există și altele care nu au auzit încă de ea. Însă știați ce reprezintă aceasta mai exact?

Aflați din rândurile următoare ce este mai exact micropigmentarea buzelor, dar și care sunt pașii pe care trebuie să îi urmați. În plus, descoperiți și când putem apela la această procedură, dar și când apare, cu exactitate, rezultatul final dorit.

Ce este micropigmentarea buzelor

Există nenumărate persoane care apelează la această procedură, însă există și o altă categorie de persoane care încă nu au auzit de ea, motiv pentru care, înainte de toate, ar trebui să cunoaștem definiția acesteia.

„Micropigmentarea buzelor presupune introducerea unui pigment în stratul superficial al pielii, în vederea colorării acesteia în scop estetic, în cazul în care există o necesitate și acestea sunt cazurile în care, în urma episoadelor aparițiilor herpetice agresive, s-a pierdut din nuanța generală a buzei.”, a explicat Cristina Delcaru, expert micropigmentare.

 

 

Care sunt pașii pentru micropigmentarea buzelor

Procedura de micropigmentare a buzelor are loc într-o anumită ordine, respectând anumiți pași, pentru ca procedura să aibă loc cât mai bine cu putință.

„Stabilim împreună cu clienta care sunt așteptările ei, care sunt lucrurile pe care trebuie să le corectăm, în mod special, în vederea reconstruirii aspectului sănătos al buzei.

Începem prin adăugarea unui anestezic local, ulterior o să desenez forma, stabilim împreună conturul, trebuie să-ți placă și ție și mie, și să fim de acord asupra lui și ne apucăm de treabă! Este important de reținut că nu putem imita nuanța rujului, dar mă pot folosi de subtonul rujului preferat.”, a adăugat specialistul.

Când apelăm la micropigmentarea buzelor

Deseori, există persoane care apelează la această procedură, din cauza faptului că au avut parte de anumite episoade herpetice, ceea ce au dus la pierderea conturului natural al buzelor, motiv pentru care și-a făcut apariția și diferența de culoare, destul de accentuată. Bineînțeles că, dacă persoana în cauză nu simte vreun disconfort într-o măsură sau alta, din cauza acestui aspect, nu trebuie să apeleze la această procedură.

„La o simplă analiză a buzelor, putem să constatăm că în urma unor episoade herpetice, și-au pierdut conturul natural pe această zonă, sunt ușoare întreruperi pe contur și există o diferență de culoare între contur, pe buza de sus și zona interioară a buzei, respectiv sunt câteva goluri mai decolorate și acestea ar fi porțiunile pe care trebuie să le reconstruim.”, a menționat aceasta.

 

 

Când apare rezultatul final după micropigmentare

Această procedură se realizează, în special, în sezonul rece, pentru a nu exista expunere la soare. În ceea ce privește rezultatul final, acesta își face apariția după 3 săptămâni de la intervenție, după ce au fost respectate regulile de îngrijire, întocmai.

Citește și: Cât este stimulentul de inserție în 2026 și cine beneficiază de el - wowbiz.ro

Citește și: Ce se întâmplă în dosarul lui Wiz Khalifa, după NOUA DECIZIE a judecătorilor?! Situația rapperului american ia o TURNURĂ NEAȘTEPTATĂ: "Pronunţată prin punerea la dispoziţia părţii şi a procurorului pr

„Anotimpul indicat pentru acest tip de procedură este anotimpul rece, pentru că imediat după procedură este contraindicată expunerea la soare timp de 3 săptămâni. Rezultatele se instalează rapid în primă fază, imediat după procedură putem observa noul contur al buzelor, culoarea este mai intensă imediat, urmând ca la vindecarea finală, care se instalează după 3 săptămâni, să se satureze, rezultatul să fie unul mult mai discret și mai natural. (…)

Riscurile sunt foarte mici, unul dintre acestea este cel al apariției herpetice, însă bineînțeles că este un risc pe care îl ține sub control prin administrarea unor tratamente post-procedură pentru întărirea sistemului imunitar. (…)

În următoarele 4 zile urmează să respecți regulile de îngrijire, nu vei avea voie să bei cafea neagră, vei bea doar cafea cu lapte, nu se poate mânca picant și n-o să poți consuma alimente colorate, cum ar fi: cireșe, fructe de pădure etc.”, a încheiat expertul în micropigmentare.

Citește și: Trucuri pentru un machiaj natural. Care sunt pașii pentru un machiaj perfect pentru zi!



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Corectează imperfecțiunile feței din machiaj. Cum să nu exagerezi cu iluminatorul și să obții un aspect natural

Ce are special sutienul de 50 MIL. de dolari purtat de Kylie Jenner la defilarea Victoria's Secret FOTO

Cât este stimulentul de inserție în 2026 și cine beneficiază de el

Ce se întâmplă în dosarul lui Wiz Khalifa, după NOUA DECIZIE a judecătorilor?! Situația rapperului american ia o TURNURĂ NEAȘTEPTATĂ: "Pronunţată prin punerea la dispoziţia părţii şi a procurorului prin..."

Tristețe în fotbalul românesc. Fostul portar Florin Cotora s-a stins din viață la doar 53 de ani

Horoscop vineri, 23 octombrie 2026. O zodie întâlnește o persoană pe care inițial nu o place, dar care, în timp, se va dovedi a fi jumătatea sa

VIDEO Horoscopul săptămânii 12-18 octombrie. Se anunță o perioadă tensionată


Video

Clipul zilei pe kfetele.ro