Au apărut noi informații în cazul lui Vlad Bălțățeanu, vizat de ancheta privind crima din județul Vâlcea.
Recent, avocatul Adrian Cuculis a oferit noi detalii despre cercetările desfăşurate de oamenii legii privind suspectul în cazul morții Valentinei Tănăsie.
Vlad Bălțățeanu şi-a recunoscut sau nu fapta
Adrian Cuculis a dezvăluit principalul suspect nu și-a recunoscut fapta. Potrivit declarațiilor sale, procurorul de caz a decis ca Vlad Bălțățeanu să fie supus unei expertize psihiatrice, iar avocatul a apreciat decizia luată de reprezentanţii autorităților.
„Nu. Mai devreme am discutat cu domnul procuror, care este și procuror-șef acolo, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, și a făcut o chestiune foarte bună. Şi foarte bine că a făcut-o. Procurorul de caz a stabilit, prin ordonanță, atenție, să-l expertizeze psihiatric pe Bălțățeanu”, a menționat avocatul Adrian Cuculis pentru cancan.ro.
De asemenea, ar exista indicii conform cărora arma crimei ar fi fost o coadă de mătură. Acesta a explicat că obiectul ar fi putut fi utilizat inclusiv cu partea ruptă, care prezenta o porțiune ascuțită.
„Cred că în acest moment putem să spunem cu o oarecare certitudine, dar știi cum e cu certitudinile în ziua de astăzi şi la modul general, să n-ai niciodată certitudini, că arma crimei este coada de mătură. Coada de mătură putea să fie folosită și cu partea ruptă, respectiv cu partea care avea o porțiune foarte ascuțită, și cu partea ruptă”, a mai mărturisit Adrian Cuculis.
Motivul pentru care Vlad Bălțățeanu l-ar fi implicat pe unchiul său în cazul Valentinei
Adrian Cuculis a mai dezvăluit zilele trecute că Vlad Bălțățeanu ar fi oferit o altă versiune a evenimentelor, susținând că şi-ar fi lovit victima de două ori, fără să îi provoace răni grave, însă că rezultatele autopsiei ar contrazice această variant. Avocatul consideră că bărbatul ar încerca să îndrepte suspiciunile către unchiul său, fără să cunoască toate probele aflate la dosar.
„Nu există, aia e altceva că a dat-o pe unchiul său și că el a omorât-o, aici am vrut să ajung. Există încă o expertiză care va ieși astăzi ori mâine, o experiză ADN, după această expertiză la dosar din punctul meu de vedere, dosarul e cap coadă de la faptele lui trecute…(…) Aruncă vina pe unchiul său pentru că este în incapacitate intelectuală să vorbească, lăsând la o parte minciuna lui de la început.
Minciuna este următoarea. A lovit-o de două ori, dar în niciun caz…. el se bazează foarte tare că nu știe care e probatoriul procurorilor, iar probatoriul procurorilor până acum raportat la ce a susținut arată că el minte. Autopsia arată foarte clar că a fost lovită, loviturile respective arată că au dus la decesul ei.
Spune că a lovit-o superficial și după a mers să doarmă, iar a doua zi a găsit-o cu coastele rupte lângă el… despre ce vorbim aici? El poate să vină cu multe interpretări că a fost unchiul, că a fost vărul, nu contează”, spune avocatul Adrian Cuculis.