Mesajul sfâșietor al soției lui Mihai Leu, după decesul fostului campion. “Ai plecat, iubirea mea, dar nu și din inima mea.”

Mesajul sfâșietor al soției lui Mihai Leu, după decesul fostului campion. “Ai plecat, iubirea mea, dar nu și din inima mea.”
Mesajul sfâșietor al soției lui Mihai Leu, după decesul fostului campion. “Ai plecat, iubirea mea, dar nu și din inima mea.”

Mihai Leu a murit marți seara, iar decesul a fost confirmat de familie, pe contul fostului campion.

Mihai Leu, cunoscutul fost campion mondial la box și raliuri, s-a stins din viață marți, 1 iulie, iar vestea tristă a fost dată chiar de familia acestuia, pe contul lui de socializare. Cel care a cucerit ringul de box și circuitele de motorsport s-a luptat cu cancerul mai bine de un deceniu, iar starea lui de sănătate s-a agravat în luna aprilie, în momentul în care a fost dus de la Hunedoara la București și operat. La același spital din Capitală a ajuns și anul trecut, însă a încercat de fiecare dată să fie puternic și să depășească fiecare obstacol pentru familie și pentru cei dragi, așa cum chiar el a declarat în cadrul unei emisiuni.

Mesajul sfâșietor al soției lui Mihai Leu, după decesul acestuia

Citește și: VIDEO Mihai Leu s-a stins din viață la vârsta de 56 de ani, după lupta cu cancerul de mai bine de un deceniu. „Pentru persoana de lângă, când există sentimente și iubire, cred

Mihai Leu și soția

Mihai Leu și soția

[Sursa foto: Facebook]

Citește și: Ce mesaj emoționant a distribuit în mediul online, soția lui Mihai Leu? Acesta se află în continuare pe patul de spital

Mihai Leu  se afla în spital, iar acesta s-a stins din viață la 56 de ani, soția lui fiind cea care a sperat până în ultima clipă la un miracol. Aceasta a lăsat și câteva cuvinte sfâșietoare pe contul său de socializare cu privire la tragedia produsă. “Ai plecat, iubirea mea, dar nu și din inima mea. Îți simt prezența în liniște, în vânt, în tot ce sunt. Te iubesc pentru eternitate.”, a scris soția lui Mihai Leu, pe contul de socializare. Familia și apropiații lui Mihai Leu au sperat până în ultimul moment la un miracol, însă organismul acestuia nu a mai rezistat. Tot ei au fost cei care au anunțat decesul, pe pagina oficială a fostului campion. „Cu profundă durere, anunțăm trecerea în neființă a lui Mihai, în această seară. Un adevărat campion, atât în ringul de box, cât și pe circuitele de motorsport, Mihai a fost mult mai mult decât un sportiv excepțional, a fost un simbol de voință, curaj și pasiune. Pentru fani, Mihai a fost și va rămâne un model. Un om care a inspirat prin fiecare luptă, prin fiecare cursă și prin demnitatea cu care și-a trăit viața. Pentru noi, pentru familie, un prieten, un soț și un tată minunat. Moștenirea lui merge mai departe prin toți cei care l-am iubit, l-am susținut și am fost martori la parcursul său unic. Nu te vom uita niciodată.”, a fost mesajul lăsat de familie.

Citește și: Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate - wowbiz.ro

Citește și: Daniela: "Ai căutat în toată camera dacă sunt microfoane. Te...". CE DOVEZI are concurenta din "Casa Iubirii" împotriva lui Valentin și CE RĂSPUNS ULUITOR i-a dat prezentatoarei când a fost întrebată

Mihai Leu

Mihai Leu

[Sursa foto: Facebook]



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Mihai Leu, primul campion mondial al României la box profesionist, a facut dezvăluiri inedite, aseară, la “40 de întrebări cu Denise Rifai” “Mama este doar una! Nu poate fi înlocuită de nimeni!”

Cristina Bâtlan s-a căsătorit! Cum arată cea mai discretă mireasă din showbizz-ul românesc FOTO

Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate

Daniela: "Ai căutat în toată camera dacă sunt microfoane. Te...". CE DOVEZI are concurenta din "Casa Iubirii" împotriva lui Valentin și CE RĂSPUNS ULUITOR i-a dat prezentatoarei când a fost întrebată de ele: "Acuzații foarte grave"

Tristețe mare pentru Adrian Minune! Artistul regretă enorm moartea „regelui din Dudești”

Calendar creștin ortodox duminică, 8 noiembrie 2026. Tradiții și obiceiuri de Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil

VIDEO Horoscopul săptămânii 12-18 octombrie. Se anunță o perioadă tensionată


Video

Clipul zilei pe kfetele.ro