Madonna vrea sa isi scrie memoriile

Madonna vrea sa isi scrie memoriile
Madonna vrea sa isi scrie memoriile

Cantareata Madonna intentioneaza sa isi scrie in curand memoriile, iar volumul autobiografic va include multe povesti care vor avea potentialul de a-i inspira pe cititori, potrivit declaratiilor artistei, citata de contactmusic.com.

Cantareata americana, care a publicat in trecut „Sex”, un volum ilustrat continand numeroase fotografii erotice, dar si mai multe carti de povesti pentru copii, intentioneaza sa scrie si o carte care va spune povestea vietii sale, scrie MEDIAFAX.

Intr-un interviu acordat postului BBC Radio 2, vedeta americana a declarat: „Sunt sigura ca intr-o buna zi imi voi scrie autobiografia. Albumele mele reprezinta doar o parte a vietii mele. Daca imi voi scrie memoriile, atunci acea carte va spune totul, de la inceput pana la sfarsit, iar acest fapt inseamna ca voi avea o perioada destul de mare de acoperit. Voi spune povestile despre care eu cred ca sunt valoroase, care au capacitatea de a-i inspira pe oameni, cu care oamenii pot sa se identifice”.

„Eu sunt o persoana careia ii place sa spuna povesti. Asta cred despre mine insami”, a adaugat vedeta americana.

Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Daniel Buzdugan, îndurerat la căpătâiul părinților săi, la 40 de zile de la moartea mamei: “Nu mai sunt copilul nimănui.”

Conflict la Casa Regală a Marii Britanii: Meghan Markle și Prințul William, la cuțite! Ce s-a aflat abia acum

Cât este stimulentul de inserție în 2026 și cine beneficiază de el

CE A RECUNOSCUT Carolina imediat după eliminarea din emisiunea "Casa Iubirii"?! Mărturia care i-a surprins pe cei care au susținut-o. NU SE AȘTEPTAU SĂ AUDA ASTA: "Trebuia să..."

Tristețe imensă în lumea fotbalului internațional. S-a stins din viață Bo Johansson, fostul selecționer al Danemarcei, care a dus naționala în sferturile Cupei Mondiale din 1998

Horoscop săptămânal 19–25 octombrie 2026. O zodie pune punct unui capitol important din viața sa

VIDEO Horoscopul săptămânii 12-18 octombrie. Se anunță o perioadă tensionată

Video

Clipul zilei pe kfetele.ro